După ce l-a satisfăcut, a tâlhărit-o!

2

Şi bătută şi…şi cu banii luaţi, cam aşa s-ar rezuma în câteva cuvinte păţania unei prostituate din Moşoaia. Tânăra, în vârstă de 20 de ani, a negociat cu un client pentru o partidă de sex. După ce s-a bucurat de prestaţia fetei, clientul i-a furat banii. Nu doar ce plătise el, ci toată „răsplata” pentru munca ei din ziua respectivă!
S-a întâmplat luni, într-un apartament din Piteşti. Tânăra în vârstă de 20 de ani, originară din Moşoaia, practică cea mai veche meserie din lume. Fata este una cu pretenţii şi pentru „jobul” ei a închiriat un apartament în Piteşti, în regim hotelier, acolo unde îşi primeşte clienţii. Luni, tânăra a negociat cu Mihai Marius V., de 32 de ani, din Piteşti o partidă de sex, pentru suma de 200 de lei. Bărbatul s-a dus, s-a bucurat de serviciile oferite de fată şi a plătit. A văzut unde îşi ţinea banii şi într-un moment, profitând de neatenţia ei, a sustras suma totală de 800 de lei care includea şi plata lui. A fost văzut de prostituată, care a intervenit, moment în care bărbatul a lovit-o şi a părăsit locuinţa. Fata a sunat la 112 şi a reclamat că a fost tâlhărită de un necunoscut. Polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale Pitești, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au întocmit dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de tâlhărie. L-au identificat pe autor ca fiind Mihai Marius V şi l-au reţinut pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore. Ieri, piteşteanul a fost dus la Judecătoria Piteşti cu propunerea arestării preventive. Judecătorul a admis cererea şi a emis pe numele acestuia un mandat de arestare pentru 10 zile, până pe data de 8 iulie, inclusiv.