Schimbarea la Faţă a Domnului

0

Sâmbătă, 6 august, este mare sărbătoare pentru creștinii ortodocși care prăznuiesc Schimbarea la Faţă a Domnului. Sărbătoarea are drept semnificaţie momentul în care apostolii Mântuitorului, aflaţi pe muntele Tabor, s-au convins că acesta nu este doar un prooroc al lui Dumnezeu, ci Fiul Său. Aceasta este prima și singura zi cu dezlegare la peşte din Postul Adormirii Maicii Domnului.
Sărbătoarea datează de la începutul secolului al IV-lea, atunci când Sfânta Împărăteasă Elena a zidit o biserică pe muntele Tabor.

Dacă este însorit va fi o toamnă roditoare

În documente, sărbătoarea începe să fie menționată din prima jumătate a secolului al V-lea, iar mai târziu s-a generalizat odată cu hotărârea luată de Papa Calist III. Pe muntele Tabor, pe când Iisus se ruga, apostolii, moleşiţi de somn, tresar deodată la o privelişte nemaivăzută: chipul Mântuitorului s-a făcut altul, faţa Lui strălucea ca soarele, iar hainele Lui se făcuseră albe că zăpada. Dar, imediat, au parte de un lucru şi mai neobişnuit: în această lumină, doi bărbaţi stau de vorbă cu Iisus despre patima şi moartea Sa în Ierusalim. Este vorba despre marii proroci ai Vechiului Testament, Moise şi Ilie. Semnificaţia tainică a acestei sărbători este vederea lui Dumnezeu şi transfigurarea omului, posibilitatea lui de a se îndumnezei încă din viaţa aceasta. Schimbarea la Faţă mai este numită şi Obrejenia, denumire ce vine din slavonă şi înseamnă transformare, schimbare. Obrejenia sau Probejenia, așa cum este cunoscută în folclorul tradițional, sărbătoarea Schimbării la Față a Mântuitorului marchează începutul toamnei. De-acum nu mai e voie la scăldat în ape curgătoare, nici la spălat rufe la râu. Nici măcar animalele nu se mai scaldă după această dată.
Se spune că cei care nu ţin această sărbătoare vor fi uscaţi şi gălbejiţi ca florile care de acum încep să se veştejească. Cine spală haine în această zi va fi năpădit de păduchi şi ploşniţe. Fetelor care se spală în această zi nu le mai creşte părul, aşa cum nu mai creşte iarba. Se spune că cine mănâncă struguri înainte de Schimbarea la Față, nesfințiti, o să aibă dureri de burtă. I.I