Duel între piteșteni pentru supremație!

0
  •  Rapid București – FC Argeș, sâmbătă, ora 21.45, Digi Sport, Prima Sport, Orange Sport

Liga Profesionistă de Fotbal a programat în acest week-end o nouă etapă de campionat la Liga I. FC Argeș va întâlni sâmbătă, de la ora 21.45, în deplasare, pe Rapid București, o altă echipă de tradiție a fotbalului românesc.
Confruntarea dintre cele două echipe face parte din runda cu numărul 4 din SuperLiga Superbet și este așteptată cu mare interes de fanii celor două echipe. Atât Rapidul, cât și FC Argeș, traversează o perioadă destul de bună din punct de vedere sportiv. Giuleștenii au bifat două victorii în acest început de sezon după ce au câștigat derby-urile cu FCSB și Universitatea Craiova.
Și piteștenii au un moral foarte bun după ce au reușit să se impună în confruntările cu UTA și Universitatea Cluj. Înaintea acestei dispute, Rapid ocupă locul 4, cu 6 puncte, iar FC Argeș se situează pe treapta a 6-a a podiumului, tot cu 6 puncte. Partida din Giulești va fi un duel între piteștenii Adrian Mutu și Andrei Prepeliță, doi antrenori tineri care bat la porțile afirmării.
Cu un rezultat pozitiv, FC Argeș ar avea șansa de a rămâne în Top 6 și ar aborda cu mare încredere meciul din runda următoare cu FC U Craiova, partidă programată vineri, 12 august, de la ora 21.30, pe stadionul Nicolae Dobrin.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.