- Din punctul meu de vedere
Faptul că la o expoziție organizată de Ziua Veteranilor din Teatrele de Operațiuni a fost expusă uniforma generalului Nicolae Ciucă, plus bocancii și, dacă nu mă înșel, chiar și obielele, mă face melancolic, aducându-mi aminte de tinerețe.
În tinerețe, am avut posibilitatea să optez între două variante de destin, una era să rămân în străinătate pentru a lucra în domeniul demografiei, alta, să stau în țară și să îmi îndeplinesc visul de a trăi din scris.
Când am obținut viza de Franța, un general de la Pașapoarte m-a întrebat dacă prefer să sar gardul sau să privesc printre uluci, iar eu am râs cum numai la treizeci de ani poți râde, adică un pic inconștient, zicând că numai în țară pot fi ziarist și pot să citesc cât am chef, să adorm târziu și să scriu articole la ziar.
Am ajuns așadar la ziar, unde se făcea un fel de negociere tacită cu șeful, în sensul că scriai la pagina întâi despre Nicolae Ceaușescu, iar pentru celelalte pagini puteai să îți alegi singur subiectele.
Am scris așadar despre Nicolae Ceaușescu, dar acest fapt, deși mi se părea un compromis, nu intra în coliziune totală cu conștiința mea deoarece nu scriam despre Hitler, ci despre un dictator care construia, care industrializa țara, care vorbea despre suveranitate și neamestec în treburile interne, care ținea discursuri despre pace între popoarele lumii.
Vreau să spun că deși am scris despre Ceaușescu, mi-ar fi imposibil să scriu elogios despre uniforma și bocancii lui Ciucă, iar dacă cineva mi-ar condiționa meseria de ziarist de obligația de a elogia personalitatea actualului premier, aș renunța la pasiunea mea de o viață.
Observ însă cu surprindere că există colegi de-ai mei din presa țării, așa-zisa presă liberă, care acceptă să se entuziasmeze și să realizeze reportaje despre uniforma generalului, ceea ce îmi aduce aminte de America de Sud și scrierile lui Gabriel Garcia Marquez.
Ciucă nu vorbește despre pace, nu a industralizat țara, nu ține discursuri despre suveranitate și independență, totuși, ne uităm la uniforma lui ca la niște simboluri sfinte.
Ce simbolizează uniforma domnului general Ciucă rămâne să îmi spuneți domniile voastre.
X
Un articol postat de mine pe Facebook cu privire la preotul Calistrat de la Vlădiceni a fost întâmpinat de mulți cititori cu ocările obișnuite pe rețelele de socializare la postările cu caracter politic.
De pildă, așa eram ocărât acum opt ani când sfătuiam să nu fie ales Iohannis , ori acum patru ani, când ziceam că Ordonanța 14 a lui Dragnea trebuie lăsată în pace, asta ca să dau numai două exemple.
Ideea ar fi că preotul e și el om, că și-a ieșit din papuci, că nici nu a lovit, ci a îmbrâncit, ceea ce e cu totul altceva, că de fapt i s-a pus piedică și a căzut peste niște nenorocite.
Degeaba l-am adus în sprijinul meu pe purtătorul de cuvânt al Patriarhiei care vorbea despre ” gestul violent și scandalos comis de un cleric monah”, enoriașele și chiar unii enoriași au sărit să mă bată cu vorba, iar dacă mă prindeau fizic, mă altoiau de-a dreptul.
Astfel de reacții sunt culmea ateismului și progresismului, oamenii respectivi cred în orice, numai în Iisus Hristos, nu, poate în diavol.
” Expresiile predilecte ale diavolului sunt vulgaritatea gureșă, lejeritatea suspectă față de lucrurile cu adevărat importante, parodierea gravității, circul. Spectacolul obscen din jurul propriului sine. Ca orice desprindere de realitate, ca orice inadecvare la propria măsură, ca orice abolire a măsurii însăși, excesul, insolența, aroganța, nebuneasca luare în deșert a numelui Domnului devin condițiile optime pentru o gravă și rușinoasă prăbușire. Dincolo de care putem ghici un rânjet satisfăcut”, spunea, pe bună dreptate, Vasile Bănescu.
Desigur, nu contează ce face popa, Biserica este sfântă și eternă, dar pe de altă parte, relativismul moral este distrugător pentru comunitatea creștină.
Acum, după ce am scris și aceste rânduri, nu voi îndrăzni să mă duc pe la Mănăstirea Vlădiceni, chiar dacă mă voi afla prin preajmă.
Ori mă bate popa, ori mă bat fanii popii. Fiindcă acest Calistrat nu merită să poarte numele Sfîntului Mucenic și viteaz ostaș al lui Hristos, ci pe al personajului din Baltagul, Calistrat Bogza.
X
A plecat din lumea aceasta spre una mai bună marele profesor universitar Alexandru Puiu, ctitor de universitate cum nu a mai fost altul în Argeș. Îl rog în mod public pe dl primar Cristian Gentea să supună Consiliului Local, urgent, spre aprobare ca o stradă sau o piațetă din Pitești să poarte numele prof. univ. dr. Alexandru Puiu. Poate nu conștientizăm în acest moment, așa cum se întâmplă cu contemporanii, ce imens om a fost Alexandru Puiu, ce valori umane și materiale a creat, ce amprentă și-a pus pe progresul județului și al țării.
Un bust și un nume de stradă, măcar atât îi datorăm, urgent.
Gheorghe Smeoreanu
(Această rubrică apare în zilele de luni și joi)
