Angajat al DGASPC acuzat de fraudă informatică

0
0

Schimba în sistem gradul de handicap al beneficiarilor

Un prejudiciu în valoare de peste 90.000 de lei îi este imputat unui angajat de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Argeş, care a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de fraudă informatică. Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, care au instrumenta dosarul, au stabilit că funcţionarul a băgat în sistem persoane care nu aveau dreptul la indemnizaţie de handicap iar la alţii a schimbat încadrarea ca să poată primi mai mulţi bani.
Dosarul se află pe rolul Judecătoriei Piteşti iar primul termen de judecată, în camera preliminară, va avea loc în luna februarie. DGASPC Argeş s-a constituit parte vătămată şi parte civilă. Plângerea a fost făcută la Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti de reprezentanţii DGASPC Argeş. Anchetatorii au stabilit că Gabriel D. intra în sistemul informatic şi introducea alte date decât cele reale.

”În calitate de inspector principal la Serviciul de Evidență, Plăți și Prestații Sociale și Protecția Copilului, în baza aceleiași rezoluții infracționale, din luna august a anului 2012 până în luna iunie a anului 2016, inculpatul D.G. a accesat baza de date D-Smart a instituției, folosind user-ul și parola individuală, și a operat modificări în sistemul informatic ce au avut ca obiectiv introducerea de date nereale privind 18 de deținători de certificate de încadrare în grad de handicap, cu scopul de a le acorda acestora sume de bani necuvenite, modificările operate în baza de date având ca efect efectuarea de plăți nejustificate până în luna august a anului 2020, cauzând instituției un prejudiciu total de 91.308,5 RON”, reiese din rechizitoriul procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti.  M.Sandu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.