Centrele Culturale, loc călduţ pentru prietene!

0



Am scris în ziarul nostru de miercuri un articol intitulat „Salarii babane la Centrul Cultural Judeţean Argeş“. L-am scris fără rea-voinţă, dimpotrivă, cu mîndrie pentru cîtă cultură avem la noi în oraş şi în judeţ. De fapt, ştim cu toţii că suntem un popor flămînd de cultură. Nu avem autostrăzi şi spitale, dar mîncăm cultură pe pîine.


În folclorul urban există zicerea că aceste instituţii bugetofage numite pompos „Centre Culturale“ sunt în fapt nişte locuri călduţe pentru favoritele sultanilor. Noi nu credem asta. Noi suntem convinşi că numirile aici, ca în orice altă instituţie a statului român, se fac pe criterii de calităţi şi competenţe, în urma unor concursuri serioase şi transparente.
Pentru că în articolul precedent ne-am referit la salariile angajaţilor de la Centrul Cultural şi pentru că aceste salarii, ca şi întregul buget al instituţiei reprezintă ceea ce numim bani publici, ne-am aşteptat la o replică rapidă din partea conducerii care, în deplină responsabilitate şi deplin respect pentru cetăţenii contribuabili, să ne explice de ce merită acele salarii şi ce oferă judeţului în materie de cultură. Desigur, aţi rîs, nu?
Ei bine, reacţia a fost cea dintotdeauna : capul în nisip, ne facem că n-am auzit, să scrie ziariştii aia ce vor, că peste 3 zile se uită totul şi noi facem tot ce ştim noi.
În regulă, hai să revenim puţin la subiect.
În baza Legii nr. 544 din 2001 actualizată, privind accesul la informaţiile de interes public, adresăm doamnei Araxi Negoşanu, manager al Centrului Cultural Judeţean Argeş următoarele întrebări şi solicitări de informaţii :
1) Pe ce s-a bazat decizia de angajare în Argeş a artiştilor Monica Anghel, Alexandru Anghel (cine-o fi el), Jojo (Catalina Grama), Paul Ipate?  Avem rugămintea ca răspunsul să nu conţină motivaţii de genul „valorile patriei care trebuie apreciate, etc, etc“. Şi patria SUA, de exemplu, are valori – Rhianna, Beyonce, Madonna, dar nu credem că Rhianna are contract pe la vreo Primarie din Dakota aşa, ca să ia nişte bani de la stat şi să aibă pensie. Şi, de altfel, valoarea unui artist se măsoară în numărul biletelor vîndute la concerte/spectacole şi nu în totalul banilor primiţi din diverse „slujbe“ la stat.
2) Cîte ore au venit fiecare din cei de mai sus la serviciu în lunile ianuarie, februarie şi martie 2019 ? Da, ştim, există o lege specială a instituţiilor de cultură conform căreia personalul poate avea un program împărţit inegal. Da, ştim, pot fi zile în care să nu aibă activitate şi zile în care să presteze chiar şi 18 ore de muncă. Înţelegem, dar vă rugăm să ne comunicaţi cîte zile au fost cu 18 ore lucrate şi cîte zile cu zero ore. Altfel spus, cîte ore au prestat în total, defalcat pe fiecare lună?    În răspunsul la această întrebare vă sugerăm, din prietenie, să ţineţi seama ca şeful şefului dumneavoastră (ne referim la dl. Dragnea Liviu) a „împuşcat“ 3 ani cu executare în primă instanţă pentru doar 2 femei de serviciu care, în loc să cureţe mizeria de la Consiliul Judeţean, o curăţau pe aia de la sediul partidului.
3) În completare la întrebarea numărul 2, vă rugăm să precizaţi ce anume activităţi au prestat în lunile ianuarie, februarie şi martie cei numiţi mai sus. Presupunem că nu sunt plătiţi de contribuabilii argeşeni doar ca să treacă uneori (rareori) pe la Centrul Cultural, la o cafea sau ca să participe la „competiţii“ cretine pe alte continente. Sau, Doamne fereste!, ca să cînte pe la vreo lansare de candidaţi sau la vreo paranghelie privată a şefilor.
4) Vă rugăm să ne comunicaţi ce acţiuni culturale în interesul argeşenilor a desfăşurat  Centrul Cultural Judeţean Argeş în lunile ianuarie, februarie şi martie 2019.
5) Vă rugăm să precizaţi cît se poate de concret care sunt condiţiile vătămătoare de la Centrul Cultural Judeţean Argeş care justifică un spor de 15% la salariu. Bănuim că artiştii nu cînta în mină şi bănuim că dumneavoastră, doamna manager, nu cîntaţi deloc. Se acordă pentru riscul de a vă rupe tocurile pe scări?
În rest, să auzim numai de bine! Şi să daţi cultură la tot judeţul! La bugetul pe care îl aveţi, ar fi de unde.
Dacă aveţi probleme cu răspunsul la vreuna din solicitările noastre, puteţi întreba un prieten. Sau întrebaţi-i pe şefii dumneavoastră, aceia care v-au numit în funcţie pe calităţi şi competenţe, în urma unui concurs cinstit şi transparent.