Începe Postul Paștelui

0

Pentru creștinii ortodocși, luni, 27 februarie, începe Postul Sfintelor Paști care se termină în ziua Învierii Domnului, pe 16 aprilie. Postul Mare al Paştelui se referă la postul de 40 de zile și 40 de nopți ținut de Mântuitorul Iisus Hristos, înainte de a începe propăvăduirea Evangheliei.
Pe toată perioada Postului Paștelui, nu se fac nunți și botezuri. În afara zilelor de post de peste an, nu se fac nunţi în zilele Praznicelor împărăteşti şi nici în ajunul acestora, în săptămâna lăsatului sec de carne, în Săptămâna Luminată.

Dezlegare la pește pe 25 martie și 9 aprilie

Potrivit rânduielilor bisericești, această perioadă de post amintește de suferințele lui Hristos pe cruce. Postul Mare este împărțit în două perioade: Postul Păresimilor, care ține până în Duminica de Florii și Postul Paștelui, reprezentat de ultima săptămână, Săptămâna Mare.
În Postul Paştelui credincioşii se abţin de la anumite alimente, precum carne, ouă, pește, brânză, lapte. Credincioşii, totodată, adoptă o atitudine spirituală, fiind îndemnați la rugăciune și purificare sufletească. De asemenea, în Postul Paştelui este recomandat să nu se consume untdelemn, iar fumatul şi alcoolul nu sunt permise.Pe parcursul întregului post există așa-numitele dezlegări la pește, când cei care postesc au voie să consume mâncăruri din pește. Zilele când au loc dezlegările la pește sunt de praznicul Bunei Vestiri, pe 25 martie și de Florii, pe 9 aprilie, în duminica dinaintea Paștelui. Se spune că de la postul propriu-zis pot fi scutiți copiii, femeile gravide, lăuzele și bolnavii, însă asta nu înseamnă că se pot lipsi de postul spiritual și de rugăciuni. În Postul Mare creștinii trebuie să dea dovadă de o grijă spirituală sporită, prin renunțarea la alimentele de proveniență animalică. Mai mult, aceștia trebuie să se înalțe sufleteste prin rugăciune alături de fapte bune. I.I