BreakingNews
*** Alertă meteo: Cupolă de ger extrem în România, cu temperaturi siberiene și ninsori. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță că România va fi afectată de ger extrem până joi, 22 ianuarie, cu temperaturi de până la -20°C și intensificări ale vântului care vor amplifica senzația de frig.
Acasă Rubrici Social - Economic Viteza trenurilor este de sub 70 km/h

Viteza trenurilor este de sub 70 km/h

0


Raportul Corpului de control al primului-ministru, efectuat la Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” – S.A. (CFR SA) arată că viteza medie cu care se poate circula pe infrastructura feroviară din România este de 68,86 km/h, iar la data de 30 august 2019 se înregistrau 1.236 restricţii de viteză permanentă cu o lungime totală de 1.335 km. Cu titlu de exemplu, viteza medie tehnică pe distanţa Bucureşti Nord – Braşov este de 66,78 km/h, în timp ce viteza proiectată pe această distanţă este de 122,54 km/h. Potrivit raportului, CFR SA a efectuat întreţinere, reparaţii şi reînnoiri într-un procent scăzut, fapt ce a condus la apariţia unui număr mare de restricţii de viteză, puncte periculoase şi închiderea unor linii, afectând astfel siguranţa feroviară şi implicit limitarea vitezei de circulaţie a trenurilor în raport cu viteza planificată. M.D.


marsbahis girişcasibom girişvaycasino girişcasinolevant girişcasibom girişpusulabet girişcasibom girişbets10 girişcasinolevantmarsbahis giriş