Fiul unui avocat condamnat pentru tentativă de omor!

0



Tribunalul Argeş a dat sentinţa într-un do­sar de tentativă de omor. Inculpatul, un tânăr de 26 de ani din Câmpulung este fiul unui avocat. An­drei Cladoveanu, despre el fiind vorba, a partici­pat la o petrecere acolo unde în urma unui con­flict a înjunghiat un tâ­năr în vârstă de 18 ani. Judecătorii au decis ca inculpatul să execute o pedeapsă cu închisoarea de 3 ani şi 4 luni, în regim de detenţie.


Tânărul condamnat, este fiul celebrului avocat Nicolae Cladoveanu. Andrei Robert Nicolae Cladoveanu, în vârstă de 26 de ani, nu se află la prima problemă cu legea, el fiind arestat în 2013 după ce a vândut droguri unor polițiști sub acoperire de la BCCO. În luna septembrie a anului trecut, în timp ce era la o petrecere într-un apartament din Câmpulung, Andrei Robert Cladoveanu s-a luat la ceartă cu unul dintre petrecăreți. Fiind băut l-a îmbrâncit și i-a înfipt briceagul în zona pieptului de două ori, după care a aruncat arma în coşul de gunoi din bucătărie. Tot el a sunat la 112 după ajutor. Tânărul a fost rănit grav, fiind transportat la Spitalul Municipal Câmpulung iar de acolo a fost transferat cu un elicopter SMURD la Spitalul Universitar București, acolo unde a fost opera. Andrei Cladoveanu a fost arestat preventiv sub acuzaţia de tentativă de omor, fiind trimis în judecată. În timpul procesului, inculpatul a înaintat o cerere prin care a cerut să fie judecat în procedura simplificată de recunoaştere a vinovăţiei, solicitate admisă. Tribunalul Argeş a dispus ca Andrei Cladoveanu să execute o pedeapsă privativă de libertate de 3 ani şi 4 luni. În plus, tânărul este obligat să achite victimei 150.000 lei daune morale, Spitalului Municipal Câmpulung 740 lei, cheltuieli de spitalizare şi Spitalului Universitar Bucureşti suma de 21.298 lei de asemenea cheltuieli de spitalizare. La toate acestea se adaugă şi cheltuielile judiciare suportate de stat în timpul anchetei, în valoare de 1500. Decizia nu este definitivă, putând fi atacată cu apel. Până ieri decizia nu fusese atacată. M.Sandu


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.