Tatăl şi-a agresat sexual fiica!

0
  • Condamnat după ce timp de 3 ani



Instanţa a dat decizia finală într-un doar de agresiune sexuală şi violenţă în familie în care un bărbat era acuzat că timp de 3 ani, şi-a agresat sexual fiica şi a lovit-o când aceasta i-a refuzat avansurile. Florin Stoica, de 38 de ani din Piteşti are de ispăşit 3 ani şi 2 luni închisoare. În plus, are interdicţia de a se apropia de fiica lui, după ce îşi va ispăşi pedeapsa.


În decembrie 2019, Florin Stoica de 38 de ani, din Piteşti a fost arestat preventiv fiind acuzat că timp de trei ani, a avut faţă de fiica lui un comportament cu tentă sexuală. Anchetatorii au stabilit că părintele îşi atingea fiica în zonele intime şi de câteva ori i-a cerut să întreţină relaţii sexuale cu el. Pentru că a refuzat, minora a fost bătută. „Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Pitești au reținut un bărbat de 38 de ani, din Pitești, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de agresiune sexuală și violență în familie. Din cercetări s-a stabilit că, în perioada 2016-2019, cel în cauză ar fi agresat fizic și sexual pe fiica sa de 15 ani”, anunţa IPJ Argeş. Bărbatul a stat o noapte în arest, a fost prezentat instanţei, fiind eliberat sub măsura controlului judiciar. Imediat cum s-a văzut liber s-a dus să-i ceară socoteală copilei, deşi avea interdicţia de a lua legătura cu fata, neavând voie să se apropie la mai mult de 50 de metri de fată. Astfel, măsura controlului judiciar i-a fost revocată, fiind arestat preventiv.
Decăzut din drepturile părinteşti
Bărbatul a fost trimis în judecată iar în luna aprilie a acestui an, a fost condamnat de Judecătoria Piteşti la o pedeapsă cu închisoarea de 3 ani şi două luni. În plus, instanţa l-a decăzut pe bărbat din drepturile părinteşti: „… Interzice dreptul de a-şi exercita drepturile părinteşti asupra minorei, (…) precum şi dreptul de a se apropia de aceasta la o distanţă mai mică de 100 de metri, pe o perioadă de 3 ani, pedeapsă complementară ce urmează a se executa după executarea pedepsei rezultante, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionat”, se precizează în sentinţă. În plus bărbatul a fost obligat prin hotărâre judecătorească la plata daunelor morale către minoră: „… admite acţiunea civilă astfel cum a fost formulată de procuror în numele persoanei vătămate minore, (…) şi obligă pe inculpatul, S.F., la plata către aceasta a sumei de 10.000 de lei cu titlu de daune morale”, se precizează în decizia judecătorească. Florin Stoica a atacat decizia Judecătoriei Piteşti, la Curtea de Apel Piteşti, apelul fiindu-i respins.  Astfel sentinţa a rămas definitivă, bărbatul urmând să îşi execute pedeapsa în Penitenciarul Mioveni unde se află.M.Sandu


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.