A dat foc casei, din inconştienţă!

0


Un incendiu violent a izbucnit în localitatea Suseni la o bucătărie și acoperișul unei case învecinate. Pompierii s-au deplasat cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD de la Detașamentul de Pompieri Bradu și Punctul de Lucru Rociu, pentru a interveni. Când au ajuns ardea generalizat în bucătărie iar flăcările s-au propagat și la acoperișul casei tip P+1, aflată în imediata apropiere. La nivelul bucătăriei de aproximativ 50 mp au ars bunurile din interior și acoperișul, iar de la casă a ars acoperișul pe 40 mp, reușind ca incendiul să fie localizat înainte să mai provoace alte pagube. Din interiorul bucătăriei au fost evacuate de către pompieri trei butelii. La finalul intervenţiei pompierii au aflat că incendiul fusese provocat de o greşeală imensă. Proprietarul montase butelia şi pentru a vedea dacă are scăpări de gaze, a încercat-o cu flacără. Paramedicii SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean au acordat îngrijiri medicale pentru trei persoane, care prezentau atac de panică, acestea refuzând ulterior transportul la spital. M.S.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.