Pachete cu alimente pentru persoanele defavorizate

0
  • A început livrarea



A început livrarea de pachete alimentare către UAT-urile din Argeș, în cadrul unui proiect „POAD”. Vor primi pachete beneficiarii de venit minim garantat, persoanele beneficiare de alocație pentru susținerea familiei, precum și persoanele aflate temporar în situații critice de viață. La nivelul judeţului vor fi distribuite aproximativ 40.000 de pachete.


Este vorba de 39 871 de pachete, în prima fază cu alimente, apoi produse de igienă, care se distribuie către 102 UAT-uri din Argeș, de către Instituția Prefectului, alături de 6 servicii județene deconcentrate. Programul este implementat de Ministerul Fondurilor Europene și se adresează persoanelor beneficiare de venit minim garantat, de alocație sprijin familial, respectiv persoane cu handicap grav și accentuat sau aflate în situații critice de viață. Urmează ca la sfârșitul lunii iulie să înceapă livrarea pachetelor de igienă. Direcția de Asistență Socială a Municipiului Pitești anunță că, se va derula acţiunea de distribuire a produselor alimentare în municipiul Piteşti. Pentru beneficiarii înscrişi iniţial pe liste, produsele alimentare se vor ridica pe baza actului de identitate valabil (nu se oprește copie după documentul de identitate, doar se verifică datele).
În cadrul POAD, fiecare beneficiar final primește un pachet conținând un număr de 38 de produse alimentare de bază, precum: făină, mălai, paste făinoase, ulei, zahăr, orez, conserve de carne, conserve de fructe.
O persoană beneficiază de produsele alimentare o singură dată şi pentru o singură categorie de persoane defavorizate căreia îi aparţine la data distribuirii ajutoarelor, chiar dacă persoana se regăseşte la acea dată în mai multe dintre categoriile enumerate mai sus.
Distribuirea produselor alimentare se face direct către persoanele îndreptăţite, în cadrul centrului de distribuţie de pe raza municipiului Piteşti, situat în Piaţa Smârdan, etajul al II-lea, intrarea « B » şi se va desfăşura după următorul program:
• 16.07.2020, interval orar 8:30-17:00;
• 17.07.2020, interval orar 8:30-13:00;
• 20.07.2020, interval orar 8:30-15:00;
• 21.07.2020, interval orar 8:30-15:00;
• 22.07.2020, interval orar 8:30-15:00;
• 23.07.2020, interval orar 8:30-17:00.  M.S.

La Mioveni,
A început distribuţia ajutoarelor de la UE
Începând de luni, Direcția de Asistență Socială din cadrul Primăriei orașului Mioveni derulează acţiunea de distribuire a produselor alimentare, în cadrul programului POAD 201-2021, Lot 4, tranșa I.
Beneficiarii programului, în număr de aproape 300, sunt persoanele sau familiile cu venit minim garantat și persoanele beneficiare de alocație pentru susținerea familiei, precum și persoanele aflate temporar în situații critice de viață. Pentru beneficiarii înscrişi iniţial pe liste, produsele alimentare se vor ridica pe baza actului de identitate valabil (nu se oprește copie după documentul de identitate, doar se verifică datele). Pentru a evita aglomerația, cât și pentru a respecta regulile de distanțare fizică, distribuția alimentelor se va face doar în baza unei programări, după ce fiecare beneficiar va fi contactat telefonic de un reprezentant al primăriei Mioveni care va comunica ziua și ora.
Ca și în situațiile precedente, ridicarea pachetelor alimentare se va face tot la centrul de distribuție din Strada Părăști, nr. 14 A, (lângă Detașamentul de Pompieri Mioveni ) după următorul program: JOI 14.00 – 17.00; VINERI 10.00 – 13.00. S.M.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.