Copiii i-au înapoiat portofelul cu bani!

2



Gest deosebit făcut de doi copii care au găsit un portofel cu bani şi l-au înapoiat celei care îl pierduse. Cei doi băieţi, unul de 15 ani altul de 16 ani, nu s-au gândit nicio clipă să păstreze banii pentru ei. Cel mai mare a povestit că în urmă cu ceva timp şi-a pierdut telefonul mobil aparatul fiindu-i înapoiat. S-a gândit că este momentul să întoarcă şi el fapta bună!


„Am găsit portofelul și ne-am gândit să-l ducem la Poliție. Am dat declarația spunând că am găsit acest portofel cu o sumă mare de bani, având în vedere că trăim în România, l-am predat domnului ofițer de serviciu, ni s-au luat datele….” şi-au început povestirea cei doi băieţi de toată isprava, George Robert Stan de 16 ani și Ionuț Daniel Cărpiniși, de 15 ani. Ambii din Piteşti. Cei doi au fost duşi de oamenii legii la proprietara portofelului oferindu-i acesteia posibilitatea să le mulţumească personal pentru omenia de care au dat dovadă. „Mi-a venit inima la loc. Era jumătate din ce câștig într-o lună. Le mulțumesc frumos. Sunt un exemplu foarte bun”, a zis emoţionată Larisa Daniela. Aceasta lucrează la o florărie din Piaţa Găvana. Miercuri seara când a închis magazinul a pus portofelul alături ca să poată încuia. Fiind obosită şi îngândurată, a plecat uitându-l acolo. A fost găsit de cei doi băiţi câteva minute mai târziu. Femeia avea peste 700 de lei în portofel. George Robert Stan a povestit cvă în urmă cu ceva timp şi-a pierdut telefonul mobil. Aparatul a fost găsit de un om de onoare care i l-a înapoiat. În momentul când a găsit portofelul şi-a amintit de întâmplarea lui şi s-a gândit că a sosit momentul să mulţumească făcând o faptă bună. M.Sandu


2 COMENTARII

  1. Se spune ca „nu se face primavara cu un ghiocel”, totusi semnele sunt sunt bune .
    Cinste lor, copiilor George Robert Stan și Ionuț Daniel Cărpiniși, precum si parintilor lor de la care au deprins asa ceva !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.