A murit pe stradă la 44 de ani!

0



Tragedie petrecută ieri, în apropierea hotelului Cara, din Piteşti. Un bărbat în vârstă de 44 de ani, s-a prăbuşit pe stradă şi a murit. În ciuda intervenţiei echipajelor medicale, acesta nu a putut fi readus la viaţă.


O vâzătoare de la un magazin situat în apropierea hotelului Cara, a văzut ieri, cum un bărbat care mergea pe stradă, a căzut ca secerat. Femeia a sunat la 112 şi a cerut ajutorul. Un echipaj SMURD s-a deplasat la faţa locului. Ion M., de 44 de ani, din comuna Pietroşani, despre el fiind vorba, a fost găsit în stop cardio respirator. Au fost demarate manevrele de resuscitare, fiind cerut sprijinul unui echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Argeş. Din nefericire, bărbatul nu a putut fi salvat, după zeci de minute în care acesta nu a răspuns manevrelor, fiind declarat decesul. Bărbatul ere căsătorit fiind tatăl a doi copii. Rudele acestuia au fost anunţate de tragedie de către poliţişti. Oamenii legii au sunat de pe telefonul găsit la victimă şi au dat vestea teribilă, unui apropiat. Trupul neînsufleţit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală pentru autopsia care va stabili cauza decesului. M.Sandu


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.