Proprietarii au ajuns la spital după incendiu

0



Ieri a izbucnit un in­cendiu într-o gospodă­rie din localitatea Broş­teni. Un fânar s-a făcut scrum, arzând atât fânul cât şi construcţia. În tim­pul intervenţiei pompie­rilor, celor doi proprie­tari li s-a făcut rău, ambii fiind transportaţi la spital.


Incendiul a izbucnit după-amiază, la un fânar din localitatea Broșteni. Au intervenit pompierii de la Secția Costești cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD. Ardea clădirea pe o sup­afaţă de circa 100 de metri pătraţi. În sprijin s-a deplasat încă o autospecială de stingere cu apă și spumă de la Detașamentul de Pompieri Bradu. Militarii au reuşit să slaveze mai mulţi porci, aflaţi în adăpostul din fânar. Atât bărbatul în vârstă de 80 de ani cât şi soţia lui de 71 de ani, au făcut atac de panică, atunci când au văzut dezastrul din gospodăria lor.
Ambii au primit ajutor medical de la echipajul SMURD, fiind transportaţi la spital, pentru îngrijirile necesare, de un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Argeş chemat în ajutor. Clădirea şi aproximativ 7 tone de fân s-au făcut scrum. Reprezentanţii ISU Argeş au stabilit ca şi cauză probabilă, utilizarea unui aparat de sudură în apropierea materialelor combustibile. Altfel spus, este posibil ca scânteile produse de aparatul de sudură să fi ajuns la fân sau la lemnele uscate situate la mică distanţă. M.Sandu


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.