Și-a dat ultima suflare sub geamul primăriei!

0

  • La Câmpulung



Luni după-amiază, la 112 se solicita ajutor medical în central oraşului de la poalele Mateiaşului, acolo unde o femeie între două vârs­te, căzuse fără suflare pe caldarâm.


Era puţin după ora 15.00, când s-a sesizat acest incident. “Eram aici la brad cu copilaşul. Am auzit forfotă, se agitau nişte oameni. M-am dus să văd ce se întâmplase. Era femeia asta picată. O doamnă o văzuse că mânca ceva şi mergea abătută. Apoi a picat. Cred că a făcut infarct ceva, nu ştiu ce să zic”, spune Irina C. din Câmpulung. Pe de altă parte alte persoane spun că ar cunoaşte-o pe biata femeie, în vârstă de 50 de ani, că ar fi locuit în cartierul Vişoi şi avea 5 copilaşi. “Era din Vişoi. Are 5 copii. Din câte ştiu eu, ar fi avut un process ceva la Judecătorie. Aşa se vorbea prin cartier. Că a pierdut în instanţă apartamentul în care-şi creştea copiii. Cred că de asta i-a cedat inima…Păcat de copii, au rămas fără cea care le-a dat viaţă şi dacă e să fi rămas şi fără casă, vai de ei”, spune un locanic.
Mamă a 5 copii!
Este prima oară, de la Revoluţie încoace, când, un om moare în faţa Primăriei Câmpulung. Oamenii zic că nu cumva să fie vreun semn… “Nu prea cred eu în prostii de-astea, dar nu am mai auzit ca să fi murit cineva în faţa primăriei până astăzi. Acum i-o pune cruce aici pe spaţiul verde? Zici că e semn, vedem ce fel de semn o fi, de bine, de rău, vedem. Sper să nu fie de rău pentru noi câmpulungenii”, spune Miron V. din Câmpulung. La faţa locului au sosit o ambulanţă a SAJ şi echipajul SMURD, iar cadrele medicale au efectuat manevre de resuscitare a femeii zeci de minute, aşa cum prevede protocolul medical. Femeia nu a mai putut fi salvată, iar trupul neînsufleţit, a fost acoperit şi până la sosirea echipajului de la SML Argeş, care a transportaţ cadavrul la Medicină Legală, acesta a zăcut în faţa Primăriei Câmpulung, unde a fost păzit de poliţiştii de la Locală. În cauză poliţiştii de la Poliţia Câmpulung au deschis un dosar de cercetare, urmănd sa se stabileasca cu exactitate, care au fost cauzele care au condus la decesul femeii. B. Radu


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.