Criminal în serie, ar putea fi liber!

4
0



Arestat în urmă cu 20 de ani pentru comiterea mai multor omoruri, Iulian Ţigănilă, acum în vârstă de 57 de ani, vrea să îşi recapete libertatea. Închis din anul 2000 şi condamnat pe viaţă după ce anchetatorii au stabilit că, împreună cu un complice, a ucis cu sânge rece cinci oameni şi îl suspectează de omorârea altor 4, bărbatul a înaintat instanţei o cerere de eliberare condiţionată. În ciuda atrocităţilor de care a fost acuzat, bărbatul ar putea să scape de închisoare.


În anul 2000, Iulian Ţigănilă, din comuna Ungheni, a fost arestat fiind acuzat de omorârea unui bărbat. În perioada în care a stat în închisoare, anchetatorii au scos la iveală noi crime comise de acesta în complicitate cu Ion Barbu, acum de 63 de ani. Instanţa i-a condamnat pe cei doi la detenţie pe viaţă, pentru comiterea a cinci crime. Încă din anul 2007, la un an de la condamnare, inculpatul Ţigănilă a depus la instanţă cerere de întrerupere a executării pedepsei.  Au fost 3 astfel de cereri, până în 2009 şi tot atâtea contestaţii la executare. Toate i-au fost respinse de judecători. În ianuarie 2019, Iulian Ţigănilă a depus prima cerere de eliberare condiţionată, aceasta fiind-i respinsă. Pe data de 31 decembrie 2020, a depus o nouă cerere de liberare condiţionată la Judecătoria Piteşti. Solicitarea s-a judecat ieri. Instanţa a respins cererea, însă din minuta şedinţei de judecată înţelegem că Iulian Ţigănilă ar avea dreptul să scape de închisoare. „ Respinge cererea de liberare condiţionată formulată de către petentul condamnat Ţ. I., deţinut în Penitenciarul Mioveni, pentru neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 55 ind. 1 Cod penal (1969) cu aplic. art. 5 Cod penal (2009). Condamnatul va putea reitera cererea de liberare condiţionată după data de 22.12.2021, dată propusă şi de Comisia de liberare condiţionată din cadrul Penitenciarului Mioveni”, se arată în sentinţa de ieri. Iulian Ţigănilă nu a avut bani de avocat, fiind reprezentat de un apărător din oficiu care va fi plătit din fondurile Ministerului Justiţiei.
Considerat al doilea Rîmaru
Iulian Ţigănilă a fost supranumit al doilea Rîmaru al României. Cu cinci omoruri dovedite de anchetatori şi suspectat în altele patru,argeşeanul s-a dovedit a fi unul dintre temuţii criminali în serie ai ţării noastre.  Născut la 22 septembrie 1963 în comuna Ungheni (Argeş), Ţigănilă, zis „Ţiganu”,  avea atestat de şofer profesionist. În 1994, Ţigănilă a făcut un accident de circulaţie şi a fost condamnat la 3 ani de închisoare, pentru omor din culpă. Doi ani mai târziu, a ucis un fost coleg de serviciu pe care mai întâi l-a îmbătat, iar apoi l-a sufocat, îndesându-i o bucată uriaşă de şuncă pe gât. A rămas neprins, iar în 1998 avea să ucidă, împreună cu Ion Barbu, un bărbat de 39 ani, pentru a-i lua garsoniera, cu acte ticluite. După ce bărbatul a dispărut, Ţigănilă a început să trimită scrisori părinţilor acestuia, ca fiind scrise de cel decedat, pentru ca ei să nu se îngrijoreze. Barbu Ion, zis „Chioru”, e născut la 26 iunie 1957 în comuna Ungheni (Argeş) şi  a fost angajat, ca şofer, la o schelă petrolieră. S-a împrietenit cu Ţigănilă într-o bandă de hoţi care fura cabluri electrice. Curând, cei doi au devenit parteneri de crimă, au constatat anchetatorii.
Alegea persoane cu viciul alcoolului
Îşi alegeau ca victime doar persoane care trăiau singure, izolate de familie şi fără prieteni, posedau apartamente sau alte bunuri de valoare şi aveau viciul beţiei. Ţigănilă se împrietenea cu victimele şi, la momentul propice, le determina să consume alcool în care strecura un amestec de medicamente neuroleptice. Apoi le omora, prin lovituri aplicate cu un corp contondent, iar cadavrele erau ascunse în fântâni părăsite.  În septembrie 1998, un bărbat de 47 de ani a fost ucis pentru ARO vechi. Trei luni mai târziu, cei doi au ucis un bărbat de 42 de ani căruia sperau că pot lua apartamentul. Peste alte trei luni, au făcut o nouă victimă: o femeie de 31 de ani, însărcinată, care dăduse un anunţ de închiriere a casei la mica publicitate. După un an, Ţigănilă şi Barbu au acţionat din nou, iar victimă a fost un bărbat de 56 de ani. De data aceasta au fost prinşi, cercetaţi pentru toate crimele comise şi condamnaţi la pedeapsa cu închisoarea pe viaţă.
Dispariţii legate de Ţigănilă
Pe toată durata procesului, Iulian Ţigănilă a negat că ar avea legătură cu crimele sau cu dispariţia persoanelor.Anchetatorii sunt însă de altă părere.
-Ion Oprea, dispărut în luna mai 1998, este primul, de pe lista anchetatorilor.
-Cornel Albu a dispărut în august 1998.
-În septembrie 2000, în apropierea comunei Ungheni, dintr-o fântână de pe câmp, poliţiștii scot cadavrul unui bărbat. Este identificat ca fiind Ion Burcică, dispărut de opt luni de acasă.
-La data de 10 septembrie 2002,în judeţul Olt, comuna Berbeni un cadavru făcut bucăţi a fost găsit într-un canal colector. O probă ADN a fost recoltată de pe ceea ce a mai rămas din cadavru (n.r. se bănuia că era ucisă de peste 3 ani). Victima era Elena Spătaru, o femeie gravidă în luna a cincea, în vârstă de 36 de ani. Femeia lucra la un atelier de cizmărie, însă fusese dată afară de acolo. Pentru acestă crimă anchetatorii au cerut pedeapsa închisorii pe viaţă.
-Janea Bucoveanu a dispărut în decembrie 1998. Singurele lui rude îşi aduc că Janea se împrietenise  cu Iulian Ţigănilă şi au locuit o perioadă în aceaşi casă, până când a dispărut.
Cum poate fi eliberat?   
Deşi a fost condamnat pe viaţă, Iulian Ţigănilă are dreptul, potrivit legii, să fie eliberat după ce a ispăşit 20 de ani, în închisoare. Potrivit articolului 551 „Cel condamnat la pedeapsa detențiunii pe viață poate fi liberat condiționat după executarea efectivă a 20 de ani de detențiune, dacă este stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale”. Dacă nu va beneficia de această prevedere, având în vedere că era recidivist, Ţigănilă va putea ieşi din închisoare potrivit articolului 55 din Codul Penal, care prevede: „ În cazul în care cel condamnat la pedeapsa detențiunii pe viață a împlinit vârsta de 60 de ani în timpul executării pedepsei, detențiunea pe viață se înlocuiește cu închisoarea pe timp de 25 de ani.” M.Sandu 


4 COMENTARII

  1. Cod penal de rahat, trebuie eliberat ca sa mai comita niste crime, daca ne gandim ca justitia din arges moare de grija criminalilor are sanse, acum daca omul comite alta crima trebuie inchis impreuna cu judecatorul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.