Pace să fie la Primărie

2
  • Din punctul meu de vedere



E foarte frig afară, e ger, când m-am trezit erau – 11 grade, ceea ce mi-a dat o stare ușor euforică. Contrastele sunt frumoase, afară frig, în casă cald, situația este poetică, așa cum ne încredințează G. Călinescu în ”Principii de estetică”.


Apropo de G. Călinescu (cu G., nu George, el așa a semnat) a fost de curând aniversarea zilei de naștere a lui Eminescu și progresiștii și-au dat iar în petec dorind să demitizeze în continuare și mă întreb până unde vor merge, probabil nu se vor opri decât atunci când vor spune că Poetul Național a scris ”Luceafărul”, ”Glossa” și întreaga operă doar fiindcă așa i-au funcționat în acel moment neuronii, așadar nu e vorba despre geniu românesc, ci despre neuroștiințe.
Am încercat să le răspund acestor oameni în felul următor:
Degeaba ai wc în casă, smart tv și BMW dacă nu ai habar de Mihai Eminescu.
Nivel de trai nu înseamnă doar să îi oferi trupului confort. Fără o grijă similară pentru confortul spiritului, ești sărac.
Confort spiritual înseamnă să poți vedea lumea în cât mai multe dimensiuni, iar un român nu poate face asta fără Eminescu.
Săpun, gel de duș, spray, net fără cultură reprezintă simptomul unei boli grave a unicei existențe ”ce ni s-a dat”. Rămâi jumătate de om călare pe jumătate de iepure șchiop.
Problema este că netul, mașina, gelul de duș pot fi cumpărate, înțelegerea lui Eminescu nu se cumpără cu cardul. Poți face și altceva decât să-ți cumperi viață, cash, prin cont sau în leasing ?
Desigur, unii dintre noi sunt defavorizați, s-au născut și au crescut la periferia culturii. Din păcate, cultura nu se poate distribui ca ajutor social.
Există sărăcie materială și sărăcie spirituală, băgăție materială și sărăcie spirituală, sărăcie materială și băgăție spirituală, băgăție materială și bogăție spirituală.
Pentru a mă face înțeles de unii, voi spune că Eminescu este vilă cu BMW pentru suflet.
Citiți, recitiți, re-recitiți și veți fi bogați.
Nu despre Eminescu vreau să vorbim astăzi, miezul acestui articol este altul, anume colaborarea forțelor politice antagonice din Argeș pentru dezvoltarea zonei.
La emisiunea ”Criterii politice” de vineri am făcut un interviu cu dl Gelu Tofan, vicepreședinte și purtător de cuvânt al PNL Argeș, iar impresia foarte încurajatoare pe care am avut-o a fost că liberalii își păstrează capul pe umeri și nu vor neapărat război cu primarul Cristian Gentea.
Am fost uimit să văd că Gelu Tofan a vorbit frumos despre primar și sunt sigur că și primarul vorbește frumos despre liderul liberal, în fond sunt doi ”oameni în oraș”, după cum sună numele unui film celebru cu Alain Delon și Jean Gabin (alt subiect, nu are legătură).
Dacă nu mă înșel, dl Tofan este liderul grupului liberal din CL, situație în care poate da tonul, iar tonul face muzica.
Desigur, am văzut scandalul generat de Mihai Coteț și Radu Perianu care au speculat faptul că Adrian Miuțescu e la spital și au atacat conducerea PNL Argeș. Citite în afara contextului, reproșurile celor doi au o oarecare doză de credibilitate. Iată, de pildă, ce scrie dl Perianu:
„Încetați să mai amenințați liberalii cu excluderea ! Statutul PNL nu are rolul de sperietoare și nici nu poate fi citit doar în cheia interzicerii dreptului la opinie! Celui care a dat comunicatul de presă de ieri, comunicat ,,semnat,, PNL Argeş am să îi spun atât:
Nu ești PNL Argeș, nu reprezinți Partidul National Liberal, nu reprezenți liberalii!
Îi felicit pe cei care au înțeles, fie și mai târziu, ceea ce eu și majoritatea primarilor PNL din Argeș spunem de doi ani de zile! Iar vouă celor care vă erijaţi în liderii PNL Argeş, vă spun că trebuie să scoateți capul din bula în care vă aflați şi să ieșiți pe stradă! O să vedeți că se întreabă oamenii când vă daţi demisia”.
În context, ceea ce fac acum dnii Coteț și Perianu este sortit eșecului și mă mir că nu au înțeles un lucru: câtă vreme Ludovic Orban este la conducerea PNL, rebelii nu au nicio șansă să îl dea jos pe Adrian Miuțescu.
Am aflat, din interviul cu dl Tofan că Orban și susținătorii lui s-au pus la adăpost folosind alibiul Covid – 19 și congresul liberal nu va avea loc decât după ce se subțiază pandemia, peantru a-l putea face cu oamenii în sală, nu pe Skype. E un pretext, nu ai ce spune decât că pesediștii și-au făcut congresul online.
Pe scurt,fiindcă mi se termină spațiul editorial, aș susține că Gelu Tofan ar fi un viceprimar bun, asta este doar părerea mea și sper să nu fiu nevoit să îmi înghit vorbele vreodată.
Aș mai spune că USR riscă să nu aibă viceprimar la Pitești din următorul motiv. Pe de o parte, Sorin Apostoliceanu nu cred că va da votul său vreunui userist, câtă vreme USR a făcut un punct distinct al negocierilor din respingerea sa pentru funcția de viceprimar. Pe de altă parte, este posibil ca Gelu Tofan să își dorească un coleg viceprimar de la PSD, recte pe Dumitru Tudosoiu, om echilibrat și maleabil (poate chiar cam comod) decât un userist cu ifose.
Evident, acestea sunt doar opiniile mele, oamenii fac ce vor la vot, însă un lucru mi se pare clar, anume că Gelu Tofan a dat un semnal de conciliere cu primarul Cristian Gentea. Nu am timp acum să transcriu cele spuse în emisiunea televizată, dar o voi face peste câteva zile.
Este bine să fie pace la Primăria Pitești, cu CL cu tot, fiindcă numai astfel orașul va progresa.
Administrația Cornel Ionică a lăsat în urmă câteva probleme grave, bani nu prea sunt, pace să fie la Primărie.
Gheorghe Smeoreanu
(Această rubrică apare în zilele de luni și joi)