Acuzaţii de hărţuire sexuală într-o primărie din Argeş. O tânără, în vârstă de 21 de ani, susţine că Mihai Georgescu, primarul comunei Călineşti i-a cerut favoruri sexuale în schimbul unui post la cabinetul propriu. Tânăra a făcut publică o înregistrare audio în timpul căreia un bărbat, despre care ea susţine că este primarul, îi spune ce îi oferă şi ce doreşte să primească în schimb. Tatăl fetei susţine că iniţial nici măcar el nu a crezut ce-i povestea fiica. Citeşte mai mult...
Societăți amendate pentru licitații trucate
După doi ani de cercetări şi audieri, Consiliul Concurenţei a finalizat în toamna lui 2020 investigarea licitaţiei din Piteşti în cazul căreia existau suspiciuni că cinci asfaltatori ar fi făcut o înţelegere între ei pentru eliminarea concurenţei. Şi totul pentru a câştiga lucrări de asfaltare a 13 străzi, în valoare de 5,6 milioane lei, bani puşi la bătaie de Administraţia Domeniului Public Piteşti. Licitaţia a fost anulată după ce au apărut suspiciunile. Cei cinci asfaltatori au fost amendaţi în total cu 468.000 de euro, iar unii dintre ei au recunoscut că au făcut o înţelegere pentru eliminarea concurenţei. Investigaţia a vizat o posibilă înţelegere între companiile Construct Steel Market SRL, Construcţii Drumuri şi Lucrări de Artă SRL, Comesad Drumuri SRL, General Trust Argeş SRL şi Selca SA, cu scopul de a elimina concurenţa dintre ele în cadrul licitaţiei pentru asfaltarea a 13 străzi din Piteşti, licitaţie împărţită în cinci loturi. Consiliul Concurenţei a prezentat miercuri bilanţul activităţii pe anul trecut, anunțând că a finalizat 13 investigaţii privind încălcarea Legii concurenţei, între el și ea de la Pitești. M.S.