Cadavrul unui bărbat a fost descoperit ieri dimineaţă, într-o zonă greu accesibilă de pe malul râului Argeş, la Budeasa. Acesta îi aparţinea lui Emilian Fischer, de 76 de ani, dispărut de acasă de joi seara. Ca să-l găsească oamenii legii au format echipe de căutări, folosind şi un câine de urmă special antrenat în acest sens.
Joi seara, Emilian Fischer a plecat de acasă spunând familiei că merge la un vecin să joace o partidă de cărţi. Omul era îmbrăcat cu haine de casă şi pantaloni de pijama, fiind încălţat în papuci. Timpul a trecut şi bărbatul nu s-a mai întors. Membrii familiei au mers la vecin dar nu era acolo. Au pornit să-l caute, dar fără rezultat. Vineri dimineaţă au sesizat Poliţia, fiind formate echipe de căutare. Nu l-au găsit! Nici sâmbătă nu au avut mai mult noroc. Ieri dimineaţă, echipe de jandarmi, poliţişti şi pomieri au pornit din nou la căutări. De data acesta au adus cu ei şi un câine de urmă, special antrenat în găsirea de persoane dispărute.
Zăcea mort în nămol
Ca să poată verifica bine malurile râului, pompierii au adus cu ei şi o barcă. După câteva ore în care au verificat cu atenție zona, a fost descoperit cadavrul bărbatului. Trupul zăcea căzut pe spate, în apropiere de casa lui. Zona era foarte greu accesibilă, fiind practic o râpă chiar în spatele locuinţei sale. Nu se ştie cum a ajuns acolo. În urmă cu ceva vreme, Emilian Fischer a suferit o comoţie cerebrală. De atunci, uneori avea pierderi de memorie. Se bănuieşte că din această cauză a rătăcit drumul spre casă şi a ajuns acolo unde şi-a găsit sfârşitul. Nu este exclus ca el să fi ocolit şi să fi mers pe prund ajungând în acea zonă. Fiind îmbrăcat sumar s-a prăbuşit şi a murit de frig. Aceasta este însă numai o ipoteză, cauza decesului urmând a fi stabilit cu certitudine în urma autopsiei. M.S. Foto: C.T.