A curs cu bere pe DN 73!

0
0



DN 73, a fost oprit ore bune, după ce, un tir încărcat cu navete de bere a blocat traficul în comuna Dombovicioara, într-o curbă ac de păr, aflată în zona fabricii de îmbuteliere a apei Apa Craiului. Evenimentul s-a soldat cu însemnate pagube materiale, din fericire nimeni nu a fost rănit.


“În momentul în care tirul a luat curba asta, probabil lăzile s-au înclinat, zic eu, astfel că au rupt chingile şi a fost destul de uşor să cadă, prelate aia nu oferă decât proitecţie, nu şi siguraţă. S-au împrăştiat pe drum, aşa că s-a blocat tot drumul. Aici în zonă s-au produs mai multe accidente. Ăsta e drumul, ce să facem”, spunea un martor.
Evenimentul a avut loc în nicest wek-end. Navetele cu bere s-au împrăştiat pe carosabil, iar din cauza cioburilor şi a bucăţilor de plastic de la navetele de plastic, două anvelope ale tirului s-au distrus, astfel că, mastodontul a blocat drumul. La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului Câmpulung care au eliberat tronsonul de drum de cioburi, dar şi poliţiştii care au asigurat zona, până când traficul a fost reluat.
“Stau aici de mai bine de o oră. Cred că mai am ceva de stat. Nu ne lasă sa trecem, e plin drumul de cioburi. Aşteptăm, ce să facem”, spunea un participant la trafic. Mastodontul a fost tras pe marginea drumului pentru a se putea circula în zonă. Acesta a fost semnalizat pentru a fi evitate evenimentele rutiere. Carosabilul a fost eliberat de toate cioburile, astfel că după câteva ore, traficul a putut fi reluat. B.Radu


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.