Grigore Turda este conştient de dificultatea partidei cu Chindia Târgovişte, însă este convins că FC Argeş are puterea să se impună în acest meci.
Fuindaşul alb-violet îşi doreşte ca FC Argeş să termine play-out-ul pe un loc cât mai bun: „Este o partidă grea. Întâlnim un adversar care stă foarte bine în teren, primeşte foarte greu gol. Vor veni să joace ultima şansă pentru play-off, dar şi noi avem nevoie de o victorie ca să fim mai liniştiţi în play-out. Este o dezamăgire în rândul jucătorilor după partida pierdută cu Hermannstadt, dar nu trebuie să facem o tragedie din ratarea play-off-ului. Obiectivul nostru era salvarea de la retrogradare. Trebuie să strângem rândurile şi să începem bine în play-out. Îmi doresc foarte mult să nu avem emoţii în play-out, să strângem cât mai multe puncte şi să nu jucăm cu presiune”.
Şerban, suspendat
În confruntarea cu Chindia Târgovişte, staff-ul tehnic al echipei din Trivale nu va putea conta pe mijlocaşul Ionuţ Şerban. Cîăpitanul echipei alb-violete este suspendat pentru această partidă din cauza cumului de cartonaşe galbene. Cu probleme medfficale se confruntă şi Pablo De Lucas care a ieşit accidentat în amicalul cu Viitorul Constanţa, de acum două săptămâni. M.D
.