Andrei Prepeliţă: „Cu concentrare şi spirit de echipă, vom învinge!”

0
0



Andrei Prepeliţă, antrenorul echipei FC Argeş vrea ca echipa sa să înceapă cu dreptul play-out-ul Ligii I. Tehnicianul le cere jucătorilor să trateze cu maximă seriozitate partida cu Politehnica Iaşi.


Prepeliţă nu se aştzeptă la o misiune uşoară cu moldovenii: „Ne aşteaptă un meci greu, chiar dacă Iaşiul ocupă ultima poziţie în clasament. De la venirea lui Nicolo Napoli au arătat o creştere, atât din punct de vedere fizic, cât şi ca joc tactic. I-am urmărit, îi mai urmărim… Mai avem trei zile până la meci şi vom face tot posibilul să câştigăm. Acum sunt foarte importante punctele. Este practic un alt campionat. De la 40 de puncte şi diferenţă de 15 faţă de ei, am ajuns la doar 7… Acum lucrurile s-au schimbat şi orice se poate întâmpla. Trebuie să fim la fel de concentraţi ca în campionatul regular şi vom avea de câştigat. Iaşiul a învins în ultimele două meciuri Viitorul şi Hermannstadt. Şi înaintea partidei din retur, am spus că vom avea un meci greu cu ei şi aşa a fost. Atunci veneam după o înfrângere, echipa s-a mobilizat şi am câştigat cu 2-1. La fel trebuie să facem şi acum. Să fim concentraţi, să avem spirit de echipă şi vom câştiga meciul. Nu mă gândesc la câte puncte să facem în play-out, mă gândesc doar la următorul meci. Aşa am făcut şi în campionatul regular. Am luat meci cu meci şi cred că aşa trebuie procedat. Nu trebuie să ne gândim la câte puncte vom face, cu cine, pentru că fotbalul e imprevizibil… Vom trata fiecare meci la victorie. Acum ne gândim doar la cel cu Poli Iaşi, iar după aceea vom pregăti partida cu Chindia”. M.D.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.