Omorât de polițiști!

2



Cazul de la Pitești, în care un bărbat în vârstă de 63 de ani, a murit în timp ce era încătușat de polițiști, a devenit subiect național. Ministrul Lucian Bode a vorbit despre cele petrecute, iar procurorii au demarat o anchetă sub acuzația de purtare abuzivă și ucidere din culpă, fiind patru persoane cercetate. Ieri autopsia a venit cu o primă constatare, după ce, potrivit concluziilor preliminarii, s-a stabilit că bărbatul a murit asfixiat şi avea multiple traumatisme. Legiştii spun că bărbatul a murit din cauza intervenţiei brutale a oamenilor legii.


Un bărbat a murit, vineri, după ce a fost trântit de polițiști la pământ pentru a fi imobilizat. Barbu Zaharia, în vârstă de 63 de ani, din Piteşti, se afla într-un local din Autogara Sud când a izbucnit un incendiu la o friteuză din bucătărie. Primii ajunşi la faţa locului au fost poliţiştii, un echipaj de la Secţia 4. Aceştia au intervenit pentru stingerea incendiului şi au evacuat clienţii. Barbu Zaharia, aflat pe terasă, ar fi refuzat să plece fiind convins în cele din urmă să părăsească localul. Între timp au ajuns pompierii şi alte două echipaje de poliţie. Barbu Zaharia se afla în afara localului şi, spun poliţiştii, tot voia să se întoarcă în local pretinzând că i-a rămas apa şi cafeaua acolo. I-a fost adusă cafeaua. Omul a continuat să gesticuleze şi să vocifereze. Poliţiştii îi spun de câteva ori să părăsească zona. A fost pus la pământ moment în care a făcut stop-cardio respirator şi în ciuda manevrele de resuscitare la care a fost spus, a fost declarat decesul.
Scenele au fost filmate!
Iniţial IPJ Argeş a transmis că bărbatul s-a opus evacuării şi în timpul imobilizării a intrat în stop cardio respriator. Un martor a filmat scenele şi înregistrarea a ajuns în spaţiul public. Filmuleţul arată adevărul despre cum a fost făcută imobilizarea. Mai întâi, se aude când oamenii legii îi spun: „ Hai, bre, du-te de aici! Du-te, bă, și stai acolo, jos! Hai, dă-i drumul, că nu stau după tine! Dă-te-n morţii mă-tii! Stai jos! Jos!” Se vede cum bărbatul este trântit cu brutalitate de un poliţist pe caldarâm. Omul încearcă să se ridice, intervin alţi poliţişti şi un jandarm. În total patru oameni se luptă cu el să-l ţină la pământ şi să-l încătuşeze. Vladimir Alexandru, martor al incidentului a declarat ulterior: “Dânsul a încercat să se ridice, nu l-au lăsat, au pus și mai multă presiune pe el. S-a înnegrit la față, instant.”
Ministrul Bode: „Le cer mereu angajaților să intervină cu calm și responsabilitate”
Oamenii au mai spus că în timpul imobilizării, poliţiştii i-au pus piciorul pe gât, bărbatului. Acesta a intrat în stop cardio-respirator. Un echipaj SMURD şi unul de la Serviciul de Ambulanţă Argeş au intervenit. În ciuda manevrelor de resuscitare, a fost declarat decesul. Ulterior, IPJ Argeş a dat un comunicat de presă în care a anunţat că Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş a preluat cazul şi se fac cercetări sub acuzaţia de purtare abuzivă şi ucidere din culpă. Lucian Bode, ministrul de Interne, a declarat: „Pentru mine, când moare un om în timpul unei intervenții este cu adevărat o tragedie. Ancheta e preluată de un procuror și sunt convins că se va face lumină în acest caz, cine se face vinovat de moartea omului, indiferent de cum s-a comportat el… Le cer mereu angajaților să intervină cu calm și responsabilitate”. Despre Barbu Zaharia, o vecină a acestuia declara: „ Era un om liniștit. Vorbea mai mult când era băut, dar nu era agresiv niciodată. Venea și zicea <Vecină, astăzi sunt băut> și stătea pe bancă. Vorbea mult și gesticula. Nu înjura, nu era agresiv. Eu am rămas șocată! Eu joi am vorbit cu el și apoi am văzut filmarea când este trântit la pământ.”
„Asfixie mecanică prin comprimarea părţilor moi”
Ieri, după efectuarea autopsiei, prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, Marius Ştefan şi medicul legist Dan Manu, şeful Serviciului de Medicină Legală Argeş au organizat o conferinţă de presă în cadrul căreia au anunţat primele concluzii, după efectuarea necropsiei: „În urma autopsiei, ca rezultate preliminare, am constat că moartea a fost violentă, survenită în urma unui politraumatism, iar cauza imediată de deces a fost asfixia mecanică, iar ca mecanism care a cauzat asfixia mecanică a fost comprimarea părților moi ale gâtului și toracelui. Sunt prelevate probe biologice care merg la microscop. Ce pot eu să vă mai spun este că, dat fiind interesul și dorința noastră de a elucida situația medico-legală, laboratorul de toxicologie ne-a informat că are o alcoolemie de peste 2 la mie. Nu este infarct, puțin probabil să fie, nu este cauză de moarte. Sunt, așa cum am spus, mai multe traumatisme și cranio-cerebrale care se pot produce prin cădere și lovire de plan dur și aceste leziuni traumatice care au dus la asfixia mecanică, repet, traumatismul cervical și traumatismul toracic”, a declarat Dan Manu.
Trebuie stabilită contribuţia participanţilor
Prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş: „În acest moment urmărirea penală se efectuează cu privire la patru persoane pentru că, am așteptat și concluziile preliminare ale raportului de necropsie. Urmează să evaluăm probele administrate până în acest moment, inclusiv imaginile surprinse, în raport de aceste leziuni pentru a stabili o eventuală participație penală a persoanelor implicate. Dincolo de toate, având în vedere contextul în care s-au produs aceste leziuni și multitudinea acestor leziuni trebuie să stabilim clar contribuția participanților. Nu pot pot să vă dau detalii din declarații, pot doar să vă spun că au dat declarații cu privire la acele împrejurări. Au fost audiați toți polițiștii care au fost la fața locului și cei care au sosit imediat după producerea evenimentului, pentru că prima noastră preocupare a fost să identificăm persoane și să le audiem, indiferent că au avut calitatea de persoane civile sau cei veniți în exercitarea funcțiilor de serviciu. Dincolo de ceea ce spune domnul doctor, vom depune diligenţe pentru a atașa la dosar înscrisuri dacă figura în evidențe la medicul de familie pentru că trebuie să avem și aceste date, pentru a stabili în mod concret împrejurările decesului”, a declarat Marius Ştefan. Referitor la imaginile surprinse de martori, prim procurorul Marius Ştefan a zis: „Orice element ajută la desfășurarea anchetei penale. Au fost de folos acele imagini, au fost identificate persoanele și sunt avute în vedere la soluționarea cauzei!”
Trebuie să stabilim participanţii şi poziţionarea asupra victimei!
Referitor la eventuale reţineri în acest caz, Marius Ştefan a zis: „Ancheta este în stadiu incipient. Acum datele anchetei s-au schimbat în raport de concluziile raportului de necropsie. Noi urmează să interpretăm toate probele. Nu trebuie să luăm o probă de sine stătător să stabilim participația.Trebuie avute în vedere toate probele, participanții în mod efectiv, modul de poziționare a lor asupra victimelor. Sunt mai multe elemente. Se va aprecia de către procurorul de caz (n.r dacă va fi reţinut vreun poliţist) în urma interpretării probatoriului administrat până în acest moment, având în vedere și concluziile raportului de necropsie. În condițiile Codului de Procedură Penală se va aprecia și asupra efectuării în continuare a urmăririi penale, adică, mai multe persoane să dobândească calitatea de suspect. În acest moment cercetările se vor face cu celeritate. Audieri vor fi. Sunt anumite situații prevăzute, pentru folosirea forței. Noi trebuie să stabilim în acest moment dacă folosirea forței a fost proporțională cu împrejurările în care a fost folosită. Sunt proceduri despre cum ar trebui să acționeze în aceste situații, dar noi evaluăm”, a precizat şeful Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş. Acesta a mai menţionat că în timpul anchetei ar putea fi schimbată încadrarea juridică a faptei.
Unul dintre suspecţi lucra de circa 3 ani în Poliţie!
Zaharia Barbu era pensionar, căsătorit, tatăl unui băiat. Se spune că a lucrat ca inginer pe platforma petrochimică și stătea împreună cu soţia în într-un bloc în cartierul Prundu. Poliţiştii care se văd pe imagini intervenind sunt agentul Daniel Drăghici de la Secţia 4 Poliţie Piteşti, cel care l-a trântit pe bărbat. Acesta a absolvit Şcoala de Agenţi de Poliţie în 2018 şi lucrează din 2020 la IPJ Argeș. Cel de-al doilea om al legii care participă la imobilizare. Este agent şef de poliţie Ilie Florea, care este om al legii din anul 1996. La imobilizare mai intervine un jandarm şi este posibil ca cea de a patra persoană fie un agent de pază aflat în zonă la momentul intervenţiei. La faţa locului au fost în total trei echipaje de poliţie, formate din doi poliţişti, două poliţiste şi doi jandarmi. Întâmplarea vine ca o palmă peste obrazul Poliţiei, care a fost zguduită de mai multe scandaluri în ultima vreme. Se va reabilita imaginea Poliţiei? Oamenii vor mai avea încredere în intituţia statului, care a fost implicată în mai multe cazuri şocante? Cel mai recent caz este din luna martie, când poliţişti de la Secţia 16 Bucureşti au fost arestaţi preventiv după ce au sechestrat doi trecători care le-au reproşat oamenilor legii că nu poartă mască de protecţie. Tot în martie, la începutul lunii, un bărbat din Oneşti care a ţinut ostatic doi muncitori i-a ucis fără ca poliţiştii să intervină la timp. M.Sandu Foto C.Tudor