Protest al fermierilor!

0



Deputatul PSD Argeș, Simona Bucura Oprescu, anunța că Asociația Forța Fermierilor a declanșat un protest, reprezentații fiind nemulțuimiți de reducerea drastică a subvențiilor acordate de actualul Guvern. 


„Imensul potențial agricol al României este subminat cu bună știință de către actualii guvernanți! Deloc întâmplător, Asociaţia Forţa Fermierilor va organiza astăzi, 26 mai 2021, un marş de protest al tractoarelor în București, principala nemulțumire fiind subfinanţarea cronică a sectorului agricol. Solicitarea de bază a fermierilor este ca guvernanții să pună agricultura naţională între priorităţile strategice ale acestui an. Bătaia de joc la care este supus sectorul agroalimentar este evidentă: subvenţii de la bugetul naţional înjumătăţite faţă de 2020, întârzierea demarării noilor sesiuni de depunere a proiectelor europene, blocajul financiar din sectorul creşterii bovinelor, colapsul sectorului de creştere a porcinelor, problemele noi din sectorul creşterii păsărilor, renunţarea la programul Tomata, excluderea investiţiilor în irigaţii şi a celor opt depozite regionale din PNRR, riscul de insolvenţă pentru fermierii afectaţi de secetă în 2020 din cauza neacordării despăgubirilor, lipsa unei consultări reale cu fermierii pentru implementarea Politicii Agricole Comune 2021-2027 și exemplele pot continua. Pe acest fond al nepăsării Guvernelor Orban și Cîțu, România a ajuns dependentă de importul de alimente din Italia, Spania, Franța și alte țări, datele oficiale arătând că 70% din ce consumăm vine din exterior! Din nou, vorbim despre un sector strategic al economiei naționale, siguranța alimentară a României fiind pusă în pericol!”, a transmis deputatul Simo0na Bucura Oprescu. M.S.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.