Tâlharul a ameninţat cu şurubelniţa!

0



Un adolescent, de numai 18 ani, a ajuns în arest fiind acuzat de tâlhărie calificată. Ninică, aşa cum este cunoscut , mai este cercetat în alte dosare de furt. Aşa s-ar fi soluţionat şi acest dosar numai că, tâlharul, în încercarea de a scăpa, a ameninţat păgubaşul cu o şurubelniţă. Citiţi în continuare cum s-a petrecut totul.


Miercuri seara, un tânăr, în vârstă de 23 de ani, din Piteşti, urca pe strada Eroilor. În spatele lui mergea, la mică distanţă, Florin S., de 18 ani, din comuna Băiculeşti, zis Ninică. Adolescentul a văzut cum i-a căzut portofelul tânărului, iar în loc să-l strige şi să-i atragă atenţia, s-a apropiat şi l-a luat. Între timp, păgubaşul a sesizat şi l-a văzut pe individ chiar în timp ce fugea cu bunurile sale. A pornit în urmărirea lui.

A urmat o cursă nebună, în urma căreia Florin S. a fost prins. Făptașul a înapoiat portofelul, numai că, păgubaşul îl prinsese bine de haine şi în ținea strâns, intenţionând să-l reţină până la sosirea poliţiştilor. Ca să scape, autorul a scos o şurubelniţă şi l-a ameninţat pe tânărul piteştean.

Prins de o patrulă de jandarmi
De teamă să nu fie înjunghiat, tânărul i-a dat drumul. A sunat la 112 și a alertat autoritățile. Florin S. a fost prins, la scurt timp, de un echipaj din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Argeş, în apropiere de zona în care s-a petrecut totul. A fost predat polițiștilor din cadrul Biroului Investigații Criminale Pitești care au efectuat cercetările în dosarul penal privind săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată. În cursul serii Florin S. a fost reţinut pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore, fiind dus în arestul IPJ Argeş. Ieri a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti cu propunerea luării unei măsuri legale.

Judecat în trei dosare de furt
Florin S este cunoscut de oamenii legii fiind cercetat în mai multe dosare de furt. Acesta a fost trimis în judecată, până în prezent, în trei dosare. Primul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Piteşti la începutul lunii aprilie şi celelalte două în această lună. Ultimul rechizitoriu a fost transmis instanţei marţi, cu o zi înainte ca Ninică să comită tâlhăria. Adolescentul se află în faza de urmărire penală și în alte dosare, tot pentru furt. M.Sandu


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.