Tudor Costescu şi-a prelungit contractul cu BCM U FC Argeş Piteşti!

0



Oficialii clubului FC Argeş au anunţat că vor continua colaborarea cu antrenorul Tudor Costescu şi în noul sezon competiţional. Alături de tehnicianul bucureștean, BCM U FC Argeş Piteşti a cucerit o Cupă a României, o SuperCupă, iar în această ediţie a Ligii Naţionale de Baschet Masculin a obţinut medalia de bronz.


Tudor Costescu a făcut şi o scurtă analiză a acestei ediţii de campionat: “Mă bucur că am încheiat sezonul cu o victorie clară, în fața unui adversar foarte valoros, care nu ar fi dorit să încheie seria chiar la Pitești. Am avut o ultimă evoluție bună, cu multă energie, un joc de echipă deosebit. Mă bucur că am obținut acest loc trei la finalul campionatului și vreau să felicit băieții!.

Parcă nu îmi vine să cred că s-a încheiat un sezon atât de dificil și complicat, dar mă bucur că s-a terminat cu un asemenea rezultat. Uitându-mă în spate, mi-e greu să fac o evaluare, dar a fost încununarea unei munci asidue. Am trecut peste foarte multe greutăți în acest sezon, ca și celelalte echipe. Fiecare s-a confruntat cu probleme serioase, dar până la urmă rezultatul din final contează. Pentru palmaresul echipei și pentru băieți, în mod special, rezultatul este unul deosebit.” M.D.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.