Pilot de curse acuzat de vătămare corporală

0



Cunoscutul pilot de curse, Vali Porcişteanu este acuzat de fosta soţie că ar fi lovit-o intenţionat cu maşina. Tânăra susţine că sportivul a trecut cu roata maşinii peste piciorul ei. Sora acesteia a făcut şi o filmare imediat după incident în care se vede campionul naţional de raliu, la volanul maşinii sale de teren, în timp ce-şi ţinea în braţe copilul şi încerca să-l liniştească din plâns. Sportivul neagă acuzaţiile.


Incidentul a avut loc în parcul Lunca Argeşului, marţi seara. Pilotul de curse, Vali Porcişteasnu se afla cu fiica lui în maşină, copilul fiind în scaunul special, când la ei a venit fosta soţie a acestuia. Tânăra a deschis portiera şi s-a apropiat de micuţă să vorbească. Atunci sportivul a dat să plece cu maşina şi spune ea, i-ar fi trecut cu roata peste picior. Victima nu era singură ci împreună cu sora sa care a filmat cu telefonul imediat după incident. Pe înregistrare se vede fosta soţie care şchiopătează şi pilotul, aflat la volan, ţinându-şi fiica în braţe. Copila plânge speriată iar tatăl încearcă să o liniştească.

Poliţiştii s-au autosesizat în urma apelului la 112
Cineva a sunat la 112 şi poliţiştii au mers la faţa locului. „În cursul serii de 06 iulie a.c., polițiștii din cadrul Poliție Municipiului Pitești au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că, o femeie a fost rănită, în urma unui eveniment rutier, petrecut pe raza municipiului Pitești.

La fața locului s-au deplasat polițiștii Biroului Rutier Pitești, care, în urma cercetărilor, au stabilit că un bărbat de 38 de ani, ar fi accidentat-o pe fosta soție, de 29 de ani, în momentul în care ar fi plecat de pe loc, dintr-o parcare, în timp ce femeia se afla lângă autoturismul ce avea ușa din spate deschisă.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut și luarea măsurilor legale care se impun” a transmis IPJ Argeş într-un comunicat de prese referitor la situaţie. Fosta soţie a pilotului nu depusese plângere până ieri, însă poliţiştii s-au autosesizat în urma apelului la 112 şi au întocmit dosar penal. Tânăra a anunţat că a formulat sesizarea şi urmează să o depună la Parchet, cel mai probabil, în cursul zilei de astăzi. Despre incident Vali Porcişteanu a declarat că totul este o înscenare şi că nu a călcat-o cu roata pe picior. M.Sandu


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.