Trimis în judecată pentru înşelăciune!

0



Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș au finalizat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune în formă continuată și fals informatic în formă continuată.


Din cercetări a rezultat că, începând din luna aprilie și până în prezent, folosindu-se de falsa calitate de reprezentant al unei societăți comerciale de transport, un bărbat de 25 de ani, din orașul Potcoava, județul Olt, ar fi indus în eroare mai multe persoane, cărora le solicita bani în avans pentru servicii de transport, prin facturi proforme, fără a efectua acele transporturi.

Banii erau virați în conturile unor terțe persoane, racolate de pe stradă, sub diverse pretexte, care îi retrăgeau și remiteau celui în cauză. „Reamintim că în ziua de 28 iunie a.c., pentru depistarea celui în cauză, polițiștii au efectuat o acțiune de prindere în flagrant delict, în municipiul Pitești, imediat după ridicarea unei sume de bani obținută prin această modalitate. Prejudiciul a fost stabilit la suma de peste 35.000 de lei.

După administrarea probatoriului, ulterior activității de prindere în flagrant, bărbatul a fost reținut, pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, după care a fost dispusă cercetarea sub măsura preventivă a arestului la domiciliu. Dosarul cauzei urmează să fie înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de trimitere în judecată”, a precizat IPJ Argeş. B.R.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.