Bucureșteni plantatori de cannabis, la Lerești!

0



Patru bucureşteni, s-au gândit să facă agricultură, că doar mai toţi oamenii îşi plantează fel de fel de legume, fructe sau cine ştie ce plante, aşa că, au pus ochii pe o căsuţă cu grădină din comuna Lereşti. Aici, cei patru veneau periodic, ca să-şi verifice plantaţia, numai că ei nu au pus straturi cu ceapă sau usturoi, ci cannabis, de, se vine mai bine…


Din acest motiv, joi dimineaţă, poliţiştii din cadrul Serviciului Antidrog – BCCO Piteşti, sub coordonarea unui procuror din cadrul DIICOT – Serviciul Teritorial Piteşti, au descins în comuna Lereşti. Aceştia au descins la imobilul din comună, care era frecventat de cele patru persoane din Bucureşti.

Poliţiştii au făcut percheziţia domiciliară la locaţia frecventată de bucureşteni. Conform unor surse, bucureştenii au cultivat începand cu luna mai a anului în curs mai multe plante de cannabis, ajunse acum la maturitate.

La percheziţie, au fost găsite mai multe plante de cannabis, care erau puse la uscat, iar în grădina casei, cultura de cannabis, bine protejată în prin spatele casei. În casă plantele erau agățate de lustră, în dormitor, ca nilte decorațiuni de Anul Nou. O altă plantă era aruncată, neglijent, pe scaunul special folosit de copil pentru a mânca. Cele 4 persoane sunt un cuplu, soț și soție și părinții fetei, având între 33 și 65 de ani. Aceștia au fost duși la sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Piteşti, în vederea audierii și dispunerii de măsuri legale. Aceste persoane sunt cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc.

După audieri, pe numele unui bărbat, în vârstă de 44 de ani a fost luată măsura controlului judiciar pentru 60 de zile, restul fiind cercetați în stare de libertate.
Actiunea a beneficiat de sprijinul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Argeș si al Poliției Municipiului Câmpulung. B.Radu


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.