Atenţie, joc periculos pentru copii!

0



Un ofiţer din cadrul IPJ Argeş a transmis ieri prin reţele de socializare un mesaj prin care atrage atenţia părinţilor asupra unui joc periculos practicat de copii. Comisarul şef Liviu Cumpenaşu de la Secţia 4 Poliţie Piteşti, vine, deseori, cu sfaturi de prevenire a unor infracţiuni, în grupul său de prieteni.


Acesta îi învaţă pe pensionari cum să se păzească de escroci, pe copii să nu devină victime ale bullying-ului, etc. „Pe rețelele de socializare se desfășoară un joc numit Moneda Ruseasca. Presupune ca jucătorii încearcă sa prindă o moneda ce se invite pe o masa,iar dacă nu o pot prinde,si cade ,trebuie ca jucătorul ,drept pedeapsa sa o lovească tare cu pumnul pe suportul de joc (masa,faianta) provocându-şi leziuni ale mâinii, chiar ale oaselor. Vă rog să îi supravegheați și să observați prezenţa acestor leziuni şi să le explicați că pot suferi traume iremediabile. Recomandarea mea…limitarea internetului prin intermediul Family Link, sau altele similare, ce vă pot permite să interziceți aplicații nespecifice vârstei”, este mesajul transmis de Liviu Cumpenaşu. M.S.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.