Fără permis, a intrat în gard şi maşina a luat foc!

3



Experienţa trăită în închisoare nu i-a fost învăţătură de minte unui tânăr, în vârstă de 28 de ani, din Stâlpeni, care a recidivat şi a comis o infracţiune similară. Deşi era eliberat condiţionat acesta a urcat la volanul unei maşini deşi nu posedă permis. A făcut accident iar în urma impactului maşina a luat foc. A fost reţinut pe bază de ordonanţă pentru isprava lui!


Accidentul a avut loc în noaptea de duminică spre luni pe DJ 732, în comuna Bălileşti. Atunci şoferul unui Volkswagen Passsat a pierdut controlul maşinii şi a izbit, atât de violent, un gard şi ulterior maşina a luat foc. Până la sosirea pompierilor şi poliţiştilor, conducătorul auto a fugit. Cazul a fost preluat de polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Stâlpeni, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung. Oamenii legii l-au identificat şofer miercuri, când l-au şi reţinut.

A mai fost condamnat pentru conducere fără permis

S-a stabilit că după accident, Ionuţ Gabriel C. a încercat să îşi şteargă urmele. Imediat după impact acesta a fugit, dar şi-a amintit că a uitat telefonul şi s-a întors după el. Când a revenit, maşina fumega, dar nu luase foc. A luat aparatul, plăcuţele de înmatriculare şi a dispărut. În timpul cercetărilor omenii legii au descoperit seria de şasiu şi au stabilit că maşina era înmatriculată în Polonia.

De aici a fost simplu să dea de urma proprietarului, autoturismul fiind cunoscut în Stâlpeni. Deşi nu posedă permis, tânărul îşi cumpărase maşină. Ionuţ Gabriel C., de 28 de ani din comuna Stîlpeni era eliberat condiţionat. Se pare că în anul 2019, el a fost condamnat la 1 an şi 6 luni închisoare, pentru conducere fără permis, fiind eliberat condiţionat. „După administrarea probatoriului, bărbatul în cauză, care are antecedente penale pentru infracțiuni rutiere, a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie dispuse măsuri preventive”, a declarat Florin Popa, purtător de cuvânt al IPJ Argeş.

Ieri suspectul a fost eliberat sub măsura controlului judiciar. Dacă va fi găsit vinovat el riscă o nouă condamnare cu închisoarea la care se va adăuga şi restul din pedeapsa anterioară pe care nu l-a executat. M.S


3 COMENTARII

  1. De curiozitate întreb, mai există poliție în acest județ? Mai pune cineva în aplicare legile sau toți polițiștii au devenit slugile politicului? Sunt toți pensionați?

  2. Dar de ce nu a rămas acolo unde era locul lui? De ce l-au mai eliberat? Sa dea Dumnezeu, ca de asta și ăștia ca el sa aibă parte cine le da drumul! Cine ii face scăpați ( justiția,poliția etc) ne condamna sa avem tot felul de descreierati,infractori,Drogați,violatori,hoți,escroci etc printre noi!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.