O nouă creștere a ratelor, din cauza ROBOR

0



Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a urcat la mijlocul săptămânii la 4,68% pe an, de la 4,62% pe an, conform informaţiilor publicate de Banca Naţională a României.  


Acest lucru înseamnă o nouă creștere a ratelor celor care au făcute credite la bănci. Un nivel mai mare al indicelui a fost consemnat în 10 aprilie 2013 – 4,74% pe an. La începutul lui 2020, indicele ROBOR la 3 luni era 3,19% pe an, iar la debutul lui 2021 se situa la 1,98%, informează Digi 24. Indicele la 6 luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a urcat la 4,78% pe an, de la 4,70% pe an în ziua precedentă, iar ROBOR la 12 luni a crescut la 4,83% e an, de la 4,73% pe an anterior.

Astfel, tot în această săptămână Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României a hotărât majorarea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 3% pe an, de la 2,5% pe an, începând cu data de 6 aprilie 2022 şi păstrarea controlului ferm asupra lichidităţii de pe piaţa monetară. În ceea ce priveşte indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC) acesta este de 1,86% pe an, fiind calculat ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice ale tranzacţiilor interbancare din trimestrul IV 2021, în urcare faţă de cel publicat în urmă cu trei luni, de 1,17%.

În luna mai 2019, a intrat în vigoare această ordonanță care modifică modul în care este calculată rata pentru creditele în lei cu dobânda variabilă. Astfel, Ordonanţa 19 a stabilit indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), calculat trimestrial exclusiv pe baza tranzacţiilor interbancare. S.M.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.