Urmează etapa a 4-a

0

Liga 2



În primele meciuri ale etapei intermediare din Play-off-ul Ligii a 2-a, Concordia Chiajna a învins în prelungiri cu 1-0 pe Unirea Slobozia, iar Petrolul a remizat acasă 0-0 cu Hermansntadt. Ieri seară s-a disputat U Cluj – Steaua.


Concordia Chiajna s-a zbătut mult în meciul cu Unirea Slobozia, pentru a-și crea ocazii și a marca. Ocazii de gol n-a prea avut, însă a înscris la ultima fază a întâlnirii și s-a impus cu 1-0, obținând, astfel, primul succes din acest play-off, în etapa a 3-a, detașându-se la șase puncte peste trupa ialomițeană. Concordia obține primul succes în play-off și acumulează 40 de puncte, dar se menține pe locul 5, iar Unirea Slobozia rămâne cu 34 de puncte, pe locul 6, și își cam ia adio de la locul de baraj de promovare.

În etapa a 4-a, Unirea Slobozia joacă duminică, de la ora 15:00, pe teren propriu cu Steaua, iar Concordia are meci sâmbătă, de la ora 14:30, tot acasă, cu Petrolul.

Petrolul rămâne fără gol marcat pe teren propriu în acest play-off, după 0-0 cu ”U” Cluj, FC Hermannstadt plecând cu același rezultat de pe ”Ilie Oană”.
De această dată însă, meciul cu sibienii a fost unul tratat altfel de ploieșteni, față de cel cu clujenii. Jucătorii lui Nae Constantin au atacat, și-au creat ocazii, însă n-au putut marca în fața unui adversar bine organizat defensiv și rar ieșit din propria jumătate.

Petrolul rămâne pe locul 1 în play-off, la trei puncte peste FC Hermannstadt, însă de acest rezultat poate profita ”U” Cluj, dacă se impune mâine în meciul de acasă cu Steaua. În etapa a 4-a, Petrolul joacă sâmbătă, de la ora 14:30, în deplasare la Concordia Chiajna (locul 5, 40 puncte), în timp ce FC Hermannstadt o întâlnește tocmai marți, la Mediaș, de la ora 19:00, pe ”U” Cluj.

Se cunosc 3 retrogradate

În play-out, etapa se dispută sâmbătă. În Grupa A, lucurile sunt clare, cu Dunărea Călărași și Dacia Unirea Brăila deja retrogradate și cu Astra în aceeași situație din Grupa B. Tot din Grupa B, Unirea COnstanța și FC Brașov se luptă care să scape de retrogradarea direct și să prindă locul de baraj, în în Grupa A, Poli Timișoara speră să bage în locul ei pe loc de baraj pe Șelimbăr sau Poli Iași. În acest week-end, se joacă în Grupa A: Metaloglobus – Poli Iași, Dacia Unirea Brăila – Dunărea Călărași și Comunal Șelimbăr – Csikszereda, iar în Grupa B: Unirea Dej – Viitorul Pandurii, Unirea Constanța – FC Brașov și FC Buzău – Astra. S.M.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.