Programul turului de campionat din Superliga, ediția 2022-2023

0

Acum câteva zile, LPF a stabilit programul noului sezon competițional la Liga I. Sezonul 2022 – 2023 al primului eșalon fotbalistic din România, redenumit în ”Superliga” după numele companiei de betting și gaming Superbet, debutează pe 15 iulie.
Formatul competițional rămâne același din ultimele două stagiuni, cu 16 echipe și un sezon regular în care se dispută 240 de meciuri în 30 de etape. Județul nostru va fi reprezentat în Superliga de FC Argeș și CS Mioveni. Această ediție de campionat va fi deschisă de partida FC Hermannstadt – CS Mioveni, partidă programată vineri, 15 iulie, de la ora 18.30. FC Argeș va începe sezonul sâmbătă, 16 iulie, de la ora 18.30, cu un meci pe propriul teren contra celor de la UTA. CS Mioveni-FC Argeș, cel mai așteptat meci de suflarea fotbalistică argeșeană, a fost programat în runda cu numărul 6.

Cine va juca în cupele europene și cine va retrograda

La finalul sezonului regulat, primele șase echipe merg în play-off, unde se întâlnesc în format tur / retur, rezultând 10 etape. Următoarele opt clasate vor juca în play-out, unde se vor disputa nouă etape, în manșă unică.
La finalul play-off-ului, campioana se va califica în turul întâi preliminar al UEFA Champions League, în timp ce formația clasată pe poziția a doua va merge în turul doi preliminar al Conference League. Ocupanta locului trei va juca un meci de baraj cu învingătoarea unui duel dintre echipele de pe locurile unu și doi din play-out, în urma căruia se va stabili a doua formație românească ce va merge în turul doi preliminar al Conference League. Ambele meciuri de baraj se vor disputa într-o singură manșă.
A patra participa în cupele europene va fi câștigătoarea Cupei României, care va merge tot în turul doi preliminar al Conference League. Locul trei din play-off va merge direct în preliminariile Conference League dacă una dintre echipele de pe podium câștigă Cupa României. În acest caz, formația de pe locul patru din play-off va juca barajul.

Ultimele două clasate la finalul play-out-ului vor retrograda direct, în timp ce echipele de pe locurile cinci și șase din play-out vor disputa un baraj de menținere / retrogradare cu echipele de pe pozițiile patru, respectiv trei din play-off-ul Ligii 2.

Etapa 1:
⚽ Petrolul – FC Voluntari
⚽ FC Argeș – UTA
⚽ Universitatea Craiova – Sepsi OSK
⚽ FCSB – Universitatea Cluj
⚽ CFR Cluj – Rapid
⚽ Farul Constanța – U Craiova 1948
⚽ Hermannstadt – CS Mioveni
⚽ FC Botoșani – Chindia Târgoviște
Etapa 2:
⚽ UTA Arad – Petrolul
⚽ Sepsi – FC Argeş
⚽ Universitatea Cluj – Universitatea Craiova
⚽ FC Rapid – FCSB
⚽ U Craiova 1948 – CFR Cluj
⚽ CS Mioveni – Farul Constanţa
⚽ Chindia Târgovişte – Hermannstadt
⚽ FC Voluntari – FC Botoşani
Etapa 3:
⚽ Petrolul – Sepsi
⚽ FC Argeş – Universitatea Cluj
⚽ Universitatea Craiova – FC Rapid
⚽ FCSB – U Craiova 1948
⚽ CFR Cluj – CS Mioveni
⚽ Farul Constanţa – Chindia Târgovişte
⚽ Hermannstadt – FC Botoşani
⚽ FC Voluntari – UTA Arad
Etapa 4:
⚽ Universitatea Cluj – Petrolul
⚽ FC Rapid – FC Argeş
⚽ U Craiova 1948 – Universitatea Craiova
⚽ CS Mioveni – FCSB
⚽ Chindia Târgovişte – CFR Cluj
⚽ FC Botoşani – Farul Constanţa
⚽ Sepsi – UTA Arad
⚽ Hermannstadt – FC Voluntari
Etapa 5:
⚽ Petrolul – FC Rapid
⚽ FC Argeş – U Craiova 1948
⚽ Universitatea Craiova – CS Mioveni
⚽ FCSB – Chindia Târgovişte
⚽ CFR Cluj – FC Botoşani
⚽ UTA Arad – Universitatea Cluj
⚽ Farul Constanţa – Hermannstadt
⚽ FC Voluntari – Sepsi
Etapa 6:
⚽ U Craiova 1948 – Petrolul
⚽ CS Mioveni – FC Argeş
⚽ Chindia Târgovişte – Universitatea Craiova
⚽ FC Botoşani – FCSB
⚽ FC Rapid – UTA Arad
⚽ Hermannstadt – CFR Cluj
⚽ Universitatea Cluj – Sepsi
⚽ Farul Constanţa – FC Voluntari
Etapa 7:
⚽ Petrolul – CS Mioveni
⚽ FC Argeş – Chindia Târgovişte
⚽ Universitatea Craiova – FC Botoşani
⚽ UTA Arad – U Craiova 1948
⚽ FCSB – Hermannstadt
⚽ Sepsi – FC Rapid
⚽ CFR Cluj – Farul Constanţa
⚽ FC Voluntari – Universitatea Cluj
Etapa 8:
⚽ Chindia Târgovişte – Petrolul
⚽ FC Botoşani – FC Argeş
⚽ CS Mioveni – UTA Arad
⚽ Hermannstadt – Universitatea Craiova
⚽ U Craiova 1948 – Sepsi
⚽ Farul Constanţa – FCSB
⚽ FC Rapid – Universitatea Cluj
⚽ CFR Cluj – FC Voluntari
Etapa 9:
⚽ Petrolul – FC Botoşani
⚽ UTA Arad – Chindia Târgovişte
⚽ FC Argeş – Hermannstadt
⚽ Sepsi – CS Mioveni
⚽ Universitatea Craiova – Farul Constanţa
⚽ Universitatea Cluj – U Craiova 1948
⚽ FCSB – CFR Cluj
⚽ FC Voluntari – FC Rapid
Etapa 10:
⚽ Hermannstadt – Petrolul
⚽ FC Botoşani – UTA Arad
⚽ Chindia Târgovişte – Sepsi
⚽ Farul Constanţa – FC Argeş
⚽ CS Mioveni – Universitatea Cluj
⚽ CFR Cluj – Universitatea Craiova
⚽ U Craiova 1948 – FC Rapid
⚽ FCSB – FC Voluntari
Etapa 11:
⚽ Petrolul – Farul Constanţa
⚽ UTA Arad – Hermannstadt
⚽ Sepsi – FC Botoşani
⚽ Universitatea Cluj – Chindia Târgovişte
⚽ FC Argeş – CFR Cluj
⚽ FC Rapid – CS Mioveni
⚽ Universitatea Craiova – FCSB
⚽ FC Voluntari – U Craiova 1948
Etapa 12:
⚽ CFR Cluj – Petrolul
⚽ Farul Constanţa – UTA Arad
⚽ Hermannstadt – Sepsi
⚽ FC Botoşani – Universitatea Cluj
⚽ Chindia Târgovişte – FC Rapid
⚽ FCSB – FC Argeş
⚽ CS Mioveni – U Craiova 1948
⚽ Universitatea Craiova – FC Voluntari
Etapa 13:
⚽ Petrolul – FCSB
⚽ UTA Arad – CFR Cluj
⚽ Sepsi – Farul Constanţa
⚽ Universitatea Cluj – Hermannstadt
⚽ FC Rapid – FC Botoşani
⚽ U Craiova 1948 – Chindia Târgovişte
⚽ FC Argeş – Universitatea Craiova
⚽ FC Voluntari – CS Mioveni
Etapa 14:
⚽ Universitatea Craiova – Petrolul
⚽ FCSB – UTA Arad
⚽ CFR Cluj – Sepsi
⚽ Farul Constanţa – Universitatea Cluj
⚽ Hermannstadt – FC Rapid
⚽ FC Botoşani – U Craiova 1948
⚽ Chindia Târgovişte – CS Mioveni
⚽ FC Argeş – FC Voluntari
Etapa 15:
⚽ Petrolul – FC Argeş
⚽ UTA Arad – Universitatea Craiova
⚽ Sepsi – FCSB
⚽ Universitatea Cluj – CFR Cluj
⚽ FC Rapid – Farul Constanţa
⚽ U Craiova 1948 – Hermannstadt
⚽ CS Mioveni – FC Botoşani
⚽ FC Voluntari – Chindia Târgovişte

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.