- Din punctul meu de vedere
Cred că presa, cea scrisă, mai ales, e prost gândită, există o prea mare distanță între cel care scrie și cel care citește, mi-aș dori mai multă interacțiune, comentarii pe bune, serioase și sănătoase, cu argumente, nu ceea ce am eu acum, pe aici, adică bârfe și răutăți de doi bani, vorbe aruncate la plezneală.
Idealul meu de presă este unul în care oamenii stau de vorbă ca oamenii, se întreabă unii pe alții ”ce mai faci?”, vorbesc între ei despre bucurii și necazuri, fiindcă numai așa se creează încrederea necesară unei bune comunicări. Vreau să aflu cum își îngrijesc alții de fericirea lor, cum luptă, dacă luptă, pentru un strop de bucurie în plus, iar la rândul meu să vorbesc despre stropul meu de fericire.
De exemplu, astă-seară, pe la ora 22, dacă nu plouă, aș vrea să merg să dorm în grădină, pe patul pliant, să ascult greierii și micile icnete de relaxare ale câinilor mei, să privesc stelele, fiindcă o viață avem și nu e fără sfârșit.
Voi ce bucurie vă oferiți la sfârșitul zilei ?
În fine, cum spuneam, presa e prost gândită și tocmai de aceea a ajuns să conteze din ce în ce mai puțin, suspiciunea este cât Everestul.
Astăzi încerc, pentru a nu știu câta oară, să transmit o idee care mie mi se pare simplă, dar greu de împărtășit fiindcă împotriva ei lucrează miliarde de dolari, sute de mii de activiști și mii de mijloace de comunicare în masă.
Vreau să transmit ideea că în Occident se dă o luptă pentru centralizarea puterii la nivel înalt, în așa fel încât cei care decid să fie cât mai puțini, cât mai îndepărtați de oameni, cât mai puțin cunoscuți. În acest fel, ei vor hotărî liniștiți ceea ce se întâmplă cu munca, banii, resursele și viața celor mulți. Asta se cheamă modialism, progresism, neomarxism.
Cu cât decidenții vor fi mai îndepărtați, cu atât ne va fi mai greu spre imposibil să îi tragem de mânecă, să îi chestionăm ori să îi schimbăm, mesajele lor vor veni spre noi, prin presa aservită, dar mesajele noastre, sub formă de rugăminți din ce în ce mai disperate și plângăcioase, nu vor ajunge la ei fiindcă se vor pierde pe drum.
X
Multă lume se întreabă și nu găsește încă o explicație cu privire la insistența presei, a universităților și a rețelelor sociale din Occident în legătură cu așa-zisa corectitudine politică. Stridența și bizareria acestui demers deconcertează.
Opinia mea este că ne găsim în fața unui nou cod de comunicare pus la îndemâna maselor pentru a-și găsi o falsă împlinire și o iluzorie liniște de care au atâta nevoie cei care conduc lumea.
După ce formula ”liberte, egalite, fraternite” a fost magistral compromisă de liberalismul feroce, iar exprimări precum ”democrație”, ”stat de drept”, ”libertatea presei”, ”anticorupție”, ”drepturile omului” s-au tocit și ele în contact cu realitatea, era nevoie de un nou set de ”valori” menit să fie pus spre înverșunată folosință la dispoziția opiniei publice.
Corectitudinea politică, y compris mișcările LGBT și Black Live Matter, reprezintă un os de ros aruncat în piața publică pentru ca milioane de oameni să aibă o preocupare legată de valori, să-și macine conștiința și să nu ajungă la concluzia că ar trebui să scormonească ceva mai adânc în măruntaiele organizării oculte a societății.
Este bine să pui presa, societatea civilă și lumea academică pe o pistă greșită, obligându-le să-și bată capul cu ”părinte 1 și părinte 2”, masturbarea la vârste mici, numele bizar dat oamenilor de culoare (ca și cum dacă ești ”afro” trebuie să fi și ”american”) sexul fluid și alte asemenea futilități.
Așa-zisa corectitudine politică mai joacă un rol important, anume să îi marcheze cu semnale lingvistice pe cei deja morți din punct de vedere moral și în consecință inofensivi, precum și pe rebeli. Dintr-un foc, se împart taberele, sunt identificați inamicii, sistemul știe pe cine trebuie să marginalizeze șis ă neutralizeze.
Îi doare pe ei în cot de sexul fluid și restul formulărilor care ”ard” tratatele de psihiatrie, din moment ce deruta se întețește, oamenii privesc înfricoșați spre o salvare care nu se arată la orizont, rămân indeciși cu privire la validitatea valorilor conservatoare.
Indecizia e de aur pentru cei care nu au niciun chef să vadă mulțimile aruncând cu pietre în stil palestinian.
Pe scurt, așa-zisa corectitudine politică este, vorba cuiva, nutreț pentru cretini, o nouă limbă universală pentru cei care trebuie să rămâne surdo – muți.
O limbă în care nimeni nu poate produce sau recepta arta și cultura.
Un pandant la cancel culture.
X
Orban al Ungariei a vorbit la conferința conservatorilor din Texas și am fost invidios. În 32 de ani, niciun politician român, nici măcar Vadim, nu a fost capabil de un asemenea discurs și de o asemenea acceptare. Din cuprins, vă propun o singură idee, fiindcă se termină spațiul articolului. Iată:
X
” Îl cunosc foarte bine pe George Soros. El este adversarul meu. El nu crede în nimic din ceea ce credem noi. Și are o armată la dispoziția sa: bani, ONG-uri, universități, institute de cercetare și jumătate din birocrația de la Bruxelles. Se folosește de această armată pentru a-și impune voința asupra adversarilor săi, categorie în care ne aflăm și noi, maghiarii. El crede că valorile care ne sunt dragi tuturor au dus la ororile secolului XX. Dar cazul este exact invers. Valorile noastre ne salvează de la repetarea greșelilor istoriei.
Ororile nazismului și ale comunismului au avut loc pentru că unele state occidentale din Europa continentală și-au abandonat valorile creștine. Iar progresiștii de astăzi plănuiesc să facă același lucru.
Ei vor să renunțe la valorile occidentale și să creeze o lume nouă, o lume post-occidentală. Cine îi va opri dacă nu o facem noi?”
X
Noi, românii, nu vom opri pe nimeni, ne-am adaptat la istorie prin tăcere și capul plecat, dar măcar să nu ne înregimentăm, ca proștii, în oastea progresistă doar fiindcă așa ne cere perfida propagandă.
Să lăsăm însă deoparte, pe final, aceste probleme, fiindcă viața fiecăruia e mai importantă.
Voi ce bucurie vă oferiți la sfârșitul zilei ?
Gheorghe Smeoreanu
(Această rubrică apare în zilele de luni și joi)
Ziaristul scrie: „Mi-aș dori mai multă interacțiune, comentarii pe bune, serioase și sănătoase, cu argumente, nu ceea ce am eu acum, pe aici, adică bârfe și răutăți de doi bani, vorbe aruncate la plezneală”. „Idealul meu de presă este unul în care oamenii stau de vorbă ca oamenii… vorbesc între ei despre bucurii și necazuri… Dacă nu plouă, aș vrea să merg să dorm în grădină, pe patul pliant, să ascult greierii și micile icnete de relaxare ale câinilor mei, să privesc stelele, fiindcă o viață avem și nu e fără sfârșit.Voi ce bucurie vă oferiți la sfârșitul zilei?”
Mie personal mi se pare că proporția comentariilor „pe bune, serioase și sănătoase, cu argumente” a crescut în ultima vreme, odată și cu scăderea celor injurioase, jignitoare și murdare.
Și mulți dintre comentatori sau cititori stau în grădină, pe balcon, în parc sau pe câmp și contemplă stelele și ascultă greierii. Și o parte dintre ei chiar încearcă să scrie poezii, povestioare, impresii, cărți.
Dar ziaristica nu este scriere de cărți, ci documentare, investigație, comunicare cu oamenii. Trebuie să fie obiectivă și adevărată, nu se face din fotoliu și cu „copy-paste”, cu „eu cred” și „mi se pare”. Ziaristul, când face ziaristică adevărată, nu este scriitor.
Cititorii și comentatorii nu vin de sub pământ, din bordeie, trăiesc în jurul dumneavoastră, domnule ziarist-scriitor. Ca să-i cunoașteți trebuie să stați de vorbă cu cât mai mulți, să coborâți printre ei, să nu-i desconsiderați. Și să scrieți obiectiv și dezinteresat, fără mize materiale, despre problemele lor reale, despre viața lor, despre fenomenele sociale și politice care îi preocupă.
Nu ar trebui oare ca scriitorul să privească stelele și să asculte greierii, iar ziaristul să se ocupe de problemele actuale ale „cetății”? Pentru ce un ziar ar ține angajat un ziarist cu preocupări scriitoricești, când ar putea angaja unul care să se ocupe într-adevăr de ziaristică?
Bucuria ar trebui să ne-o oferiți dv. și să nu mai scrieți despre politicieni. Am ajuns o țară fără identitate, au fugit milioane de oameni în afară, în Ardeal se cântă imnul secuiesc, bătrânii primesc pensii de mizerie , iar politicienii și găștile lor se lăfăie în lux și opulență. Sau să scrieți despre aceste mizerii, că aveți destulă materie primă și aici în Argeș. Aveți curaj? Cu siguranță nu, și o să ne aburiți în continuare cu cele 24 de șantiere și cu IQ-ul lui Gentea.
Daca problema Romaniei este ca „în Ardeal se cântă imnul secuiesc” si o alta ar fi ca „au fugit milioane de oameni în afară”
ei bine afla ca printre cei „fugiti” sunt si destui cetateni romani de etnie maghiara.
Astfel, procentul ungurilor in totalul populatiei Romaniei a scazut dupa revolutie, conform recensamintelor:
7,1% in 1992
6,6% in 2002
6,1% in 2011
Sursa:
https://www.recensamantromania.ro/rpl-2011/rezultate-2011/
Asadar problema maghiara din Romania isi gaseste rezolvarea pe cale naturala, iar finalul va fi asemanator cu soarta minoritatii germane de la noi.
…”o sa ne aburiti in continuare cu cele 24 de santiere”. Da, si cu greierii… I-a ascultat si a scris despre ei atat de des incat da impresia ca ii aude „in cap” tot timpul.
” …vorbe aruncate la plezneală „. Ase … o suna vorba, dara’n scriere parc’ar fi ” la plesneala ” !
Excelentă observație într-un comentariu de mai sus, cu mențiunea că pentru un set de opinii care să constituie substanța unui editorial este nevoie de multă documentare și din surse scrise și de la surse directe. Iată fragmentul care mi-a plăcut:
”Dar ziaristica nu este scriere de cărți, ci documentare, investigație, comunicare cu oamenii. Trebuie să fie obiectivă și adevărată, nu se face din fotoliu și cu „copy-paste”, cu „eu cred” și „mi se pare”. Ziaristul, când face ziaristică adevărată, nu este scriitor.
Cititorii și comentatorii nu vin de sub pământ, din bordeie, trăiesc în jurul dumneavoastră, domnule ziarist-scriitor. Ca să-i cunoașteți trebuie să stați de vorbă cu cât mai mulți, să coborâți printre ei, să nu-i desconsiderați. Și să scrieți obiectiv și dezinteresat, fără mize materiale, despre problemele lor reale, despre viața lor, despre fenomenele sociale și politice care îi preocupă.”
Așa și, ne-ai dat din nou copy-paste, adică flit. Și de joi încolo, tot cu realizările mărețe, tot cu articole la comandă plătite , să meargă treaba. Care bucurie, doar la voi să fie!
Domnule Smeoreanu, ce vă împiedică – ținând cont de cele enumerate și citate mai sus (sau de altele, neprecizate) – să faceți, în prezent, ziaristică?
Atașamentul politic.
Acesta, recunoscut de însuși domnul Smeoreanu. În plus, poate și vârsta – care poate aduce după ea unele efecte, posibil (auto)suficiența adusă treptat de avantajele unei vieți indestulate material, năravurile/moravurile naționale specifice, tabieturile diversificate care fac foarte greu posibilă „focusarea” pe un subiect ziaristic de actualitate/profunzime…
Cum se zice, cum să mai pui (înveți) la ham un cal bătrân?
In sensul in care, probabil, doriti dvs, nu voi face niciodată. Dar am si eu o intrebare, de fapt două. Ce vă împiedică să semnați cu numele real ? Apoi, dacă nu vă place ”ziaristica” mea, de ce nu o ignorați, de ce mă mai citiți și, mai ales, de ce mai pierdeți timpul co comentarii ?
Vă obsedează Coco? Dumneavoastră i-ați mai făcut odată pe cititorii editorialului proști, acum le spuneți să nu vă mai citească. Probabil că asta o să facem.
Domnule Smeoreanu, eu doresc – sigur, nu probabil – o gazetărie onestă, decentă, în care interesele cetățeanului să-și găsească reflectarea. Salut posibila dumneavoastră deschidere către dialog cu cititorii și răspund întrebărilor:
Acum ceva timp mulți dintre comentatorii articolelor dv. semnau cu pseudonime. Ca urmare a jignirilor și injuriilor adresate de către anumiți comentatori celor care-și exprimau opiniile personale și a faptului că, deși s-a solicitat moderatorului site-ului Curierului să intervină, nu s-a luat nici o măsură în sensul păstrării decenței de limbaj, s-a produs o „anonimizare” accentuată. Chiar și comentatorii cu pseudonim au început să intre ocazional sau total în masa anonimilor. Ca să scape de mizeria de pe site, după părerea mea. Nimic nu este întâmplător ș-apoi, cu pseudonim sau anonim, care este diferența? Opiniile, ideile, comunicarea sunt mai importante cred eu. Lumea în care trăim este formată, în majoritate, din anonimi.
Apoi, consider că spațiul jurnalistic este unul public, în care consumatorii pot să se „plimbe” liber, să le placă sau să nu le placă articolele, să se îngrijească de calitatea și curățenia locului, să vină cu propuneri de îmbunătățire. Că doar este spațiu public. Apoi, în literatură, la teatru, dacă nu ar exista opinii privind calitatea artistică, cum ar mai progresa acestea. Oare v-ați opune progresului?
Este o nevoie din ce în ce mai disperată de „repere”, domnule Smeoreanu…
Sunteți simpatic rău. Vorbiți în numel unui grup ? Mă gândeam eu…Lecturi (ne)plăcute în continuare și seara frumoasa.
În general îmi place cum scrieți și, chiar dacă sunt criticat de colegii de la subsol, nu mă pot abține să nu spun acest lucru, atunci când ideile mele coincid cu ale dvs.
După cum observați, ,,corecții politic” sunt de multe ori imuni la argumente.
E bine că ați coborât în arenă; personal nu am nimic împotriva semnării asumate, de altfel ,,aliasul” meu este un fel de anagramă.
P.S. Am trecut peste unele aspecte mai controversate legate de cârligul infantil de la Abator, Covidul pe care l-ați reconsiderat cu vaccin cu tot, drapelul afișat al Ucrainei, lupta cu UZPR având (totuși) calitatea de membru USR.
Îi voi simpatiza mereu pe românii care îl apreciază pe Vadim.
Cu prietenie!
Pentru Anonim 2 și Boni. De acord cu anonimatul, în fond, este greu să suporți insulte, eu m-am obișnuit în zeci de ani, am observat că la 100 de like pe un material, există circa 7 insulte, pe medie. Pentru că nu doar că se poate discuta cu opameni ca dumneavoastră, ci îmi face chiar plăcere să o fac, vă propun spre analiză următorul text:
Nu mai știm să răspundem întrebărilor pe care ni le punem. Unii răspund fără să gândească prea mult, pe alții, aceste întrebări îi copleșesc. Nu există niciun magistru care să ne îndrume, nicio școală care să funcționeze doar în numele adevărului. Pentru că unii au confiscat școlile și, prin aceasta, au confiscat adevărul.
Este filosofie ceea ce spun ? Nici vorbă, fiindcă mă refer la acele întrebări foarte simple cărora, în cele din urmă, trebuie, dacă suntem înțelepți, să le dăm totuși un răspuns rațional. Pe rând, fiecăreia, apoi, în ansamblul lor.
Vă propun să începem.
Țările din Est își doresc investitori străini. Câți investitori străini sunt necesari pentru ca o țară să aibă maximum de dezvoltare economică posibil ? Cât mai mulți, câți se poate de mulți. Ce se va întâmpla însă cu țara respectivă, cine o va conduce ? Evident, cei care au investit. Fiindcă țările din Est au pornit la drumul capitalismului fără capital, cei care le vor conduce sunt străinii. Cum să o conducă străinii din moment ce există democrație ? Prin mecanisme democratice, cetățenii țării își vor alege în mod liber și nestingherit pe cei pe care vor să îi conducă. Am înnebunit cu toții, nu ne dăm oare seama că aceia care dețin investițiile vor face în așa fel încât oamenii să aleagă pe cei care le vor proteja investițiile ?
Da, dar mecanismele democratice vor regla situația, oamenii vor alege în interesul lor. Serios ? Știința manipulării a atins un nivel extraordinar, oamenii sunt împinși, ca oile, să voteze așa cum li se spune. Deep state-ul pune umărul. Bine ar fi să existe o justă măsură, în așa fel încât capitalul străin să nu domine capitalul autohton ? Poate ar fi bine, dar liberalismul prespupune mișcarea liberă a capitalului și o societate deschisă.
Nu ne apără societatea civilă ? Așa ar fi frumos, doar că zecile de mii de ONG-uri dintr-o țară sunt finanțate în mod secret de cei care au interesul să promoveze anumite idei și acțiuni. De ce mai vorbim, totuși, despre țări ? Ce sunt ele, în Occident ? Ucraina, de pildă, și-a vândut datoria suverană și terenul agricol, în mare parte, unor fonduri de investiții americane, iar acum vinde la preț de nimic domenii economice întregi Poloniei. Ce apără cei care mor în tranșee ?
Ar fi potrivit un guvern mondial, ar trebui să renunțăm la ipocrizie și să recunoaștem că măcar de un guvern al nostru,al Occidentului, aveam nevoie ? Da, dar odată instaurat, acest guvern ar deveni necontrolabil, s-ar pune în funcțiune la nivelul Occidentului aceleași jocuri de interese care se pun acum la treabă la nivelul țărilor. Nu cumva Occidentul apără Ucraina nu pentru că este o țară, ci pentru că este doar o parte a lumii capitaliste ? De la Kiev, Zelenski le spune ucrainienilor să moară pentru a-și apăra țara. Să o apere pentru a o stăpâni, pentru a o conduce ? Nu, deoarece o conduc cei care au investit și investesc. Și atunci, de ce mor acești oameni ? Acești oameni mor pentru bani, nu știm ce este în conștiința lor.
Și atunci, de ce toată presa vorbește despre patriotism. Sunt acei oameni proști sau nebuni ? Suntem proști sau nebuni noi, cei care ne punem aceste întrebări ? Nu cumva avam nevoie de o nouă doctrină, de o redefinire a sistemului politic, de o regândire a democrației ? Nu cumva avem nevoie de legi noi, care să stabilească limitele jocurilor de interese ? Înseamnă asta moartea capitalismului ? Nu, înseamnă doar controlul marelui capital.
Totuși, continuăm să comentăm ca și cum am mai avea țări în stăpânirea noastră, ca și cum ar mai conta votul nostru. Lucrând cu idei false, ar trebui să ne mai mirăm că suntem dezbinați ? Folosește cuiva dezbinarea oemenilor ? În perioada interbelică, în România predomina capitalul străin, totuși vorbeam despre independență și libertate, despre Marea Unire și România Mare. Ce s-a schimbat ? S-a schimbat ceva fundamental, anume capitalul s-a internaționalizat atât de mult, trece granițele atât de mult încât nu-i mai pasă de țările unde este plasat. Aceste țări au devenit, practic, colonii, iar câteva Metropole conduc lumea și acumulează capital. Nu, nu este nimic marxist sau comunist în aceste constatări, mai ales că apar permanent, în ceea ce am spus, semne de întrebare.
Sunt întrebările mele la care m-aș bucura să răspundeți, dar nu din reflex, nu din doctrina pe care ați îmbrățișat-o, ci din mintea dumneavoastră.
Situția este gravă, pentru că nu ne-am lămurit conceptele și judecăm în conformitate cu ceea ce ne bagă alții în cap, alții care sunt interesați să gândim într-un anumit fel. Problemele pe care le pun aceste întrebări sunt grave, dar în mod sigur există soluții pentru atât de inteligenta noastră civilizație.
Să cerem lămuriri, să ne limpezim la minte, până când nu devenim fie nebuni, fie sclavi obosiți să mai gândească.
În esență, textul expus își propune să fie unul de reflexie geopolitică, fiind alcătuit în majoritate din întrebări puse într-un mod tendențios, manipulativ. După părerea mea, multe dintre acestea își au originea în teoriile conspiraționiste vehiculate din ce în mai intens în ultima vreme, teorii ce – în esență – nu sunt demonstrate (demonstrabile) sau măcar argumentate (argumentabile). Vremea pandemiei ni le-a adus din belșug pe cele din domeniul medical, dar s-au înmulțit în toate domeniile, incluzându-l pe cel geopolitic. Cum să-ți bați capul cu ceva neargumentat, nedemonstrabil, luând în seamă doar păreri subiective ale unor oameni, „neînchegate” într-un curent de cercetare sistematică?
Apoi, prin documentare sistematică, fiecare putem judeca situațiile pe baze logice, raționale, științifice, adecvate timpului în care trăim. Nu putem niciodată renunța la zestrea de cunoaștere a lumii, doar pentru că apar teorii care enunță, dar nu demonstrează. Și, atunci când putem, să căutăm, să cerem lămuriri sau să citim scrierile celor care au pregătirea, lucrează și excelează în domeniul respectiv, sunt repere profesionale și morale.
Explicatia unui asemenea text este simpla. Este la mijloc iluzia grandomana a omului mic care isi inchipuie ca vede lucruri importante de anvergura mondiala, dar care, atunci cand se uita in spatiul apropiat, tot ceea ce poate este sa aduca vorba, interesat, de cele 24 de santiere ale lui Gentea, numaratoare care, de altfel, ca si teoriile conspirationiste, n-a fost demonstrata de nimeni, nicaieri. Un „ziarist” la fel de valoros ca alchimistii sau ca astrologii aia cu zodiile…
Întrebările dlui Smeoreanu nu sunt deloc puse într-un mod tendențios, manipulativ ci au la bază zbuciumul și revolta oricărui om normal (neovin!) izbucnite din neputința de a înțelege prezentul și viitorul acestei lumi în derivă.
Unele considerații:
– esența capitalismului este profitul, restul: baloane, bule și fum împachetate frumos;
– fără un stat puternic, suveran, cu specialiști (nu dintre cei 15.000) care să promoveze un capitalism social, protecționist, nu vom mai exista ca națiune;
– pentru unii, patriotismul trece (doar) prin stomac, în sensul larg al cuvântului;
– având în vedere cum se votează în prezent, putem vorbi de o democrație ,,electronică”; ,,numărătorul” lui Stalin a rămas fără serviciu;
– eliminarea manipulării, trezirea conștiințelor (aici, doar cu ajutorul lui Dumnezeu, dacă nu, o rezolvă foamea) coroborate cu controlul serios (unde sunt oengiștii de altădată?) al votării pentru asigurarea corectitudinii acesteia;
– fără conducători de calitate nu putem ajunge departe (,,Conducătorul” Ucrainei, ce deziluzie!).
P.S. O ,,clarificare” pentru anumite întrebări poate fi considerată Erata lui/pentru Băsescu.
Încă de atunci m-a bătut gândul să devin cetățean sârb, să fac parte dintr-un popor viteaz și vertical.
Dacă voi fi silit să aleg între Geoană și Kövesi, iau în serios posibilitatea de a emigra în insula Mindanao (sau în Rusia, hs, ha, ha!).
Când aveai câteva mii de cititori, te durea la bască de ei. Acum, când mai ai vreo 500, te guduri ca un căteluș pe lângă ei, sa nu te lase și ei baltă! Să fie ipocrizie?
Un reper profesional și moral de la care dl Anonim 2 poate cere lămuriri, având în vedere ultimele evenimente, este F.B.I.!
O fi vorba de axa Putin – Trump, via Orban?
Ziceam…
Comentariile sunt închise.