- Din punctul meu de vedere
Cred că presa, cea scrisă, mai ales, e prost gândită, există o prea mare distanță între cel care scrie și cel care citește, mi-aș dori mai multă interacțiune, comentarii pe bune, serioase și sănătoase, cu argumente, nu ceea ce am eu acum, pe aici, adică bârfe și răutăți de doi bani, vorbe aruncate la plezneală.
Idealul meu de presă este unul în care oamenii stau de vorbă ca oamenii, se întreabă unii pe alții ”ce mai faci?”, vorbesc între ei despre bucurii și necazuri, fiindcă numai așa se creează încrederea necesară unei bune comunicări. Vreau să aflu cum își îngrijesc alții de fericirea lor, cum luptă, dacă luptă, pentru un strop de bucurie în plus, iar la rândul meu să vorbesc despre stropul meu de fericire.
De exemplu, astă-seară, pe la ora 22, dacă nu plouă, aș vrea să merg să dorm în grădină, pe patul pliant, să ascult greierii și micile icnete de relaxare ale câinilor mei, să privesc stelele, fiindcă o viață avem și nu e fără sfârșit.
Voi ce bucurie vă oferiți la sfârșitul zilei ?
În fine, cum spuneam, presa e prost gândită și tocmai de aceea a ajuns să conteze din ce în ce mai puțin, suspiciunea este cât Everestul.
Astăzi încerc, pentru a nu știu câta oară, să transmit o idee care mie mi se pare simplă, dar greu de împărtășit fiindcă împotriva ei lucrează miliarde de dolari, sute de mii de activiști și mii de mijloace de comunicare în masă.
Vreau să transmit ideea că în Occident se dă o luptă pentru centralizarea puterii la nivel înalt, în așa fel încât cei care decid să fie cât mai puțini, cât mai îndepărtați de oameni, cât mai puțin cunoscuți. În acest fel, ei vor hotărî liniștiți ceea ce se întâmplă cu munca, banii, resursele și viața celor mulți. Asta se cheamă modialism, progresism, neomarxism.
Cu cât decidenții vor fi mai îndepărtați, cu atât ne va fi mai greu spre imposibil să îi tragem de mânecă, să îi chestionăm ori să îi schimbăm, mesajele lor vor veni spre noi, prin presa aservită, dar mesajele noastre, sub formă de rugăminți din ce în ce mai disperate și plângăcioase, nu vor ajunge la ei fiindcă se vor pierde pe drum.
X
Multă lume se întreabă și nu găsește încă o explicație cu privire la insistența presei, a universităților și a rețelelor sociale din Occident în legătură cu așa-zisa corectitudine politică. Stridența și bizareria acestui demers deconcertează.
Opinia mea este că ne găsim în fața unui nou cod de comunicare pus la îndemâna maselor pentru a-și găsi o falsă împlinire și o iluzorie liniște de care au atâta nevoie cei care conduc lumea.
După ce formula ”liberte, egalite, fraternite” a fost magistral compromisă de liberalismul feroce, iar exprimări precum ”democrație”, ”stat de drept”, ”libertatea presei”, ”anticorupție”, ”drepturile omului” s-au tocit și ele în contact cu realitatea, era nevoie de un nou set de ”valori” menit să fie pus spre înverșunată folosință la dispoziția opiniei publice.
Corectitudinea politică, y compris mișcările LGBT și Black Live Matter, reprezintă un os de ros aruncat în piața publică pentru ca milioane de oameni să aibă o preocupare legată de valori, să-și macine conștiința și să nu ajungă la concluzia că ar trebui să scormonească ceva mai adânc în măruntaiele organizării oculte a societății.
Este bine să pui presa, societatea civilă și lumea academică pe o pistă greșită, obligându-le să-și bată capul cu ”părinte 1 și părinte 2”, masturbarea la vârste mici, numele bizar dat oamenilor de culoare (ca și cum dacă ești ”afro” trebuie să fi și ”american”) sexul fluid și alte asemenea futilități.
Așa-zisa corectitudine politică mai joacă un rol important, anume să îi marcheze cu semnale lingvistice pe cei deja morți din punct de vedere moral și în consecință inofensivi, precum și pe rebeli. Dintr-un foc, se împart taberele, sunt identificați inamicii, sistemul știe pe cine trebuie să marginalizeze șis ă neutralizeze.
Îi doare pe ei în cot de sexul fluid și restul formulărilor care ”ard” tratatele de psihiatrie, din moment ce deruta se întețește, oamenii privesc înfricoșați spre o salvare care nu se arată la orizont, rămân indeciși cu privire la validitatea valorilor conservatoare.
Indecizia e de aur pentru cei care nu au niciun chef să vadă mulțimile aruncând cu pietre în stil palestinian.
Pe scurt, așa-zisa corectitudine politică este, vorba cuiva, nutreț pentru cretini, o nouă limbă universală pentru cei care trebuie să rămâne surdo – muți.
O limbă în care nimeni nu poate produce sau recepta arta și cultura.
Un pandant la cancel culture.
X
Orban al Ungariei a vorbit la conferința conservatorilor din Texas și am fost invidios. În 32 de ani, niciun politician român, nici măcar Vadim, nu a fost capabil de un asemenea discurs și de o asemenea acceptare. Din cuprins, vă propun o singură idee, fiindcă se termină spațiul articolului. Iată:
X
” Îl cunosc foarte bine pe George Soros. El este adversarul meu. El nu crede în nimic din ceea ce credem noi. Și are o armată la dispoziția sa: bani, ONG-uri, universități, institute de cercetare și jumătate din birocrația de la Bruxelles. Se folosește de această armată pentru a-și impune voința asupra adversarilor săi, categorie în care ne aflăm și noi, maghiarii. El crede că valorile care ne sunt dragi tuturor au dus la ororile secolului XX. Dar cazul este exact invers. Valorile noastre ne salvează de la repetarea greșelilor istoriei.
Ororile nazismului și ale comunismului au avut loc pentru că unele state occidentale din Europa continentală și-au abandonat valorile creștine. Iar progresiștii de astăzi plănuiesc să facă același lucru.
Ei vor să renunțe la valorile occidentale și să creeze o lume nouă, o lume post-occidentală. Cine îi va opri dacă nu o facem noi?”
X
Noi, românii, nu vom opri pe nimeni, ne-am adaptat la istorie prin tăcere și capul plecat, dar măcar să nu ne înregimentăm, ca proștii, în oastea progresistă doar fiindcă așa ne cere perfida propagandă.
Să lăsăm însă deoparte, pe final, aceste probleme, fiindcă viața fiecăruia e mai importantă.
Voi ce bucurie vă oferiți la sfârșitul zilei ?
Gheorghe Smeoreanu
(Această rubrică apare în zilele de luni și joi)
