Undiţa nouă l-a omorât!

0
1

O partidă de pescuit alături de cei dragi, cu undiţa lui cea nouă, i-a adus moartea unui tânăr în vârstă de 33 de ani, din comuna Miceşti. Unealta de pescuit era din carbon şi a făcut arc electric cu firele de tensiune care treceau prin apropierea bălţii unde a avut loc tragedia. Un copil de doi ani a rămas orfan de tată! A murit sub ochii verilor lui care au încercat din răsputeri să-l salveze. 
Luni, patru tineri verişori au mers în comuna Merişani la o baltă amenajată pentru pescuit. Au petrecut acolo multe ore. Pe parcursul zilei, Stelian T. şi-a tot lăudat undiţa nouă din carbon. Cumpărase unealta de puţin timp şi era prima dată când pescuia cu ea. Cu puţin înainte de miezul nopţii au decis să strângă uneltele şi să plece acasă. Stelian T., de 32 de ani nu a strâns undiţa să o bage în husă, în ciuda insistenţelor verilor lui, care au declarat ulterior, că i-au tot zis să aibă grijă cu ea. Se spune că bărbatul a plecat cu unealta întinsă sprijinită pe braţ şi când a ajuns în apropierea firelor de tensiune a căzut ca secerat. Oamenii legii au stabilit că firele electrice treceau la circa zece metri de baltă.

A făcut arc electric cu firele de tensiune

Când l-au văzut în stare de inconştienţă, verii lui au sunat la 112 şi ca să nu mai piardă timpul, l-au pus în maşina lor şi au demarat spre Piteşti. S-au întâlnit cu ambulanţa pe drum, iar Stelian T. a fost preluat de echipajul medical care a demarat manevrele de resuscitare. Din nefericire, eforturile medicilor de a-l salva nu au avut succes şi a fost declarat decesul. Se bănuieşte că atunci când s-a apropiat de firele de tensiune s-a făcut arc electric şi tânărul a fost electrocutat. Cauza decesului va fi stabilită cu certitudine în urma autopsiei, trupul neînsufleţit fiind transportat la Serviciul de Medicină Legală Argeş. Stelian T. a lăsat în urmă un copil, în vârstă de 2 ani, orfan de tată. Dumnezeu să-l odihnească în pace!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.