Femeie moartă în accident, la Davideşti!

0

Ieri după-amiază o femeie, în vârstă de 39 de ani, a murit după ce a fost lovită de maşină, la Davideşti, pe DN 73D. Din primele cercetări ale poliţiştilor din cadrul Serviciului Rutier Argeş, victima traversa neregulamentar. Anchetatorii au stabilit că Elena P., de 39 de ani, din Davideşti, a fost lovită, în plin, de un Volkswagen condus dinspre Câmpulung spre Mioveni, de Ionuţ D. de 21 de ani, din Vulturești.
Impactul a fost foarte puternic. Victima a fost luată pe capotă, a izbit parbrizul şi apoi a fost proiectată pe asfalt. A murit imediat după impact, la sosirea echipajelor de salvare a fost găsită decedată. Era în papuci, fiind la mică distanţă de casă. Tânărul şofer le-a spus anchetatorilor că s-a trezit cu femeia în faţa maşinii şi nu a avut timp să reacţioneze. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat alcool. Va fi întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă, dar din primele constatări se pare că femei a traversat prin loc nepermis, fără să se asigure.
Cercetările continuă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.