Dani Mocanu judecat pentru tentativă de omor

1
0

Dosarul privid scandalul din benzinărie în care solistul Dani Mocanu și fratele lui sunt acuzați de tentativă de omor a fost trimis în judecată. Alături de ei, în dosar, sunt inculpați alți doi bărbați și ei participanți la agresiune, dar care sunt judecați pentru săvârșirea infracțiunii de loviri și alte violențe și tulburare a ordinii și liniștii publice. La solist, procurorii au ținut cont de condamnarea de 9 luni pe care o primise în acest an și au reținut starea de pluralitate intermediară ceea ce, potrivit legii, înseamnă că daca va fi condamnat în acest dosar va trebui să execute și cealaltă sentință.  
Rechizitoriul a fost trimis la Tribunalul Argeș marți după-amiază fiind înregistrat pe rolul instanței. Încă nu a fost stabilit primul termen de judecată din camera preliminară. Sunt patru inculpați: Mocanu Ionuț Nando, Mocanu Daniel, Văduva Gheorghe, Zanfir Victor Florian. Iată ce a transmis Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș. „Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş a finalizat urmărirea penală și a dispus trimiterea în judecată a unui număr de patru inculpaţi, din care:
– un inculpat, în stare de arest preventiv, sub aspectul săvârșirii în concurs real infracțiunilor de tentativă la omor; tulburarea ordinii şi liniştii publice; lovire sau alte violenţe (…)
– un inculpat, în stare de arest la domiciliu, sub aspectul săvârșirii în concurs real infracțiunilor de tentativă la omor şi tulburarea ordinii şi liniştii publice (în sarcina acestui inculpat s-a reţinut săvârşirea faptelor în stare de pluralitate intermediară şi în termenul de supraveghere stabilit de instanţă, acesta fiind condamnat anterior la pedeapsa de 9 luni închisoare, cu executare, prin hotărâre definitivă a unei alte instanţe de judecată);
– un inculpat, sub aspectul săvârșirii în concurs real infracțiunilor de tulburare a ordinii si liniştii publice şi lovire sau alte violente(…) ;
– un inculpat, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tulburare a ordinii si liniştii publice.
În fapt, prin actul de sesizare a instanţei de judecată competente, s-a reţinut, printre altele, că, „în seara zilei de 18.08.2022, în intervalul orar 23:45-24:00, în timp ce se afla la benzinaria OMV Petrom Podul Viilor, pe fondul unui conflict preexistent, unul din inculpaţi: – i-a aplicat unei persoane vătămate trei lovituri cu un obiect contondent tip bâtă/rangă metalică în zona umărului, zona spatelui şi, respectiv zona capului, în timp ce victima era ţinută de mâna dreaptă şi de obiectul de vestimentaţie (tricou) de un al doilea inculpat (care astfel a împiedicat-o pe persoana vătămată să fugă din raza de acţiune a loviturilor aplicate de primul inculpat), cu scopul de a-i suprima viaţa, provocându-i leziuni traumatice cuantificate in 60-65 zile de îngrijiri medicale, care nu au pus în primejdie viaţa victimei; – i-a aplicat unei a doua persoane vătămate o lovitura cu un obiect contondent tip bata/ranga metalica în zona buzei, zona pieptului şi, respectiv zona braţului drept, provocându-i leziuni traumatice cuantificate în 5-6 zile de îngrijiri medicale, care nu au pus în primejdie viaţa victimei.”, se arată în comunicatul procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș În cursul efectuării urmăririi penale, procurorii au beneficiat şi de sprijinul Serviciului Investigaţii Criminale şi Serviciului Criminalistic din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Argeş. Rechizitoriul împreună cu dosarul cauzei au fost trimise Tribunalului Argeş, spre competentă soluționare”.

Fratele solistului s-a constituit parte vătămată

Bătaia care a avut loc în benzinărie a fost surprinsă de camerele de supraveghere, dar și de filmări ale martorilor. Înregistrarea arată cum victima este lovită cu ranga sau bâta şi se vede cum solistul îl atacă cu sălbăticie pe adversar. Din filmări reiese că nu este vorba de un conflict spontan, că fapta a fost comisă cu premeditare, participanţii la scandal venind înarmaţi. În dosar, trei bărbați s-au constituit părți vătămate, între ei și fratele manelistului.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.