Pui cu glazură de muştar şi miere

0

Ingrediente:
• 1 praf sare și piper, după gust
• 1 lingură ulei de măsline
• 1 lingură muștar cu boabe
• 2 linguri miere de albine
• 1/4 ceașcă sos de soia
• 6 bucăți ciocanele de pui sau pulpe
• 1/2 linguriță fulgi de chilli
Mod de preparare:
Încinge cuptorul la 180 de grade, foc mediu. Amestecă într-un castron mic sosul de soia, fulgii de ardei iute, mierea, muştarul, uleiul de măsline şi sarea şi piperul şi freacă energic, până se emulsifică grăsimile. Pune copanele de pui într-un vas de yena sau tavă de copt carne şi toarnă sosul de soia cu miere şi muştar deasupra. Poţi unge bine pulpele de pui cu sosul din tavă, ca să te asiguri că au un strat gros peste carne. Dă la cuptor circa o oră, sau până ce carnea de pe ciocănelele de pui s-a copt bine. Serveşte puiul cu glazură de muştar şi miere alături de o garnitură de orez fiert, legume trase la tigaie sau pe grătar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.