Drogat cu trei substanţe, la volan!

0

Aflaţi în timpul unei acţiuni pe DN 73, poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Câmpulung, au tras pe drepta un Ford la volanul căruia era un tânăr în vârstă de 20 de ani. Poliţiştii l-au pus să sufle în etilotest iar aparatul indcia faptul că nu a consumat alcool. Şoferul a crezut că va scăpa, numai că oamenii legii au vrut să afle şi dacă a consumat droguri. DurgTest-ul a indicat prezenta a trei substanţe cu efect psihoactiv. 
S-a întâmplat luni, pe DN 73, la Schitu Goleşti. La volanul unui Ford era Sebastian P., de 20 de ani din localitatea amintită. Tânărul părea „ curta2, numai că DrugTest-ul l-a dat de gol. Aparatul indica prezenţa a trei substanţe cu efect psihoactiv, respectiv : metamfetamină (MAT), extasy (MDMA) şi benzilpiperazină (BZP).

Tânărul a fost copndus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea confirmării, prin analize de specialitate, a substanțelor prezente în organism. Pe numele lui a fost întocmit dosar penal pentru conducere sub influenţa unor substanţe interzise.

Benzilpiperazina (BZP) este un drog cu efect euforizant şi stimulent, comparabil cu cel produs de amfetamine.

Metamfetamina este un drog sintetic similar amfetaminei. Are un efect intens, care poate dura până la 16 ore şi care provoacă o dependenţa puternică. Ecstasy (MDMA, XTC) e un drog psihoactiv sintetic, ce provoacă dependenţă fizică şi psihică. M.Sandu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.