Val de pacienţi la UPU Piteşti, în minivacanţă

0

Minivacanța prilejuită de Ziua Principatelor Române a fost un adevărat tur de forță pentru personalului Unității de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean Pitești.  În cele patru zile libere, aproximativ 700 de pacienți au avut nevoie de îngrijire medicală.  Circa 25 % dintre prezentări s-au încheiat cu spitalizare. M.S.

„Cadrele medicale au lucrat la foc continuu în minivacanța prilejuită de Unirea Principatelor, înregistrându-se aproape 700 de prezentări în Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean din Pitești, în perioada 21-24 ianuarie 2023.

Cea mai aglomerată zi a fost luni, 23 ianuarie, când medicii urgentiști au consultat cei mai mulți pacienți, predominând cei cu traumatisme, dar și cu patologii cardiace. Nu au lipsit nici bolnavii cu afecțiuni digestive, respiratorii și cei cu accidente vasculare.

Din totalul celor care au ajuns să primească îngrijiri medicale de la personalul din UPU, în cele 4 zile menționate, numărăm 60 de cazuri de excese alimentare și de alcool. Din numărul total de prezentări, 230 de persoane au fost aduse la UPU cu ambulanțele SAJ, 25 cu echipaje SMURD și 3 cu echipajul SMURD de Terapie Intensivă Mobilă. Precizăm că 60 dintre pacienții care au ajuns la UPU au fost aduși prin transfer de la alte unități sanitare din Argeș, pentru a primi îngrijiri medicale și tratament de specialitate în cadrul SJU Pitești.

Dintre urgențele pentru care bolnavii s-au prezentat la spital amintim: traumatisme – 104 cazuri; afecțiuni respiratorii – 52 de cazuri; afecțiuni ORL – 50 de cazuri; colici renale – 29 de cazuri; afecțiuni cardiace – 26 de cazuri; accidente vasculare – 23 de cazuri; afecțiuni oftalmologice – 19 cazuri; alergii – 7 cazuri; comă – 1 caz.

De asemenea, au ajuns în UPU și 5 victime ale accidentelor rutiere, 6 victime din agresiuni, una intoxicată, două persoane cu arsuri și alte două mușcate de câini. Au cerut ajutorul specialiștilor și pacienți cu afecțiuni care nu le puneau viețile în pericol și care nu reprezentau urgențe medicale” a transmis Cristina Cazacu, purtător de cuvânt, al SJU Piteşti.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.