Au furat o dubiță și au vrut să o vândă!

0

Doi tineri au ajuns în arest fiind acuzați că au furat o dubiță pe care au încercat să o vândă. Nu au reușit și au abandonat mașina pe un drum. Cel care a condus autovehiculul sustras nu poseda permis. 
Fapta a fost comisă în noaptea de 7 spre 8 octombrie 2022, dintr-o parcare situată în apropiere de parcul Ştrand, din Piteşti. Cei doi, Sebastian Alexandru T, de 23 de ani, din comuna Mărăcineni și Roberto Ionuț R, de 20 de ani, din Pitești, au forţat încuietoarea unui Volkswagen Transporter, care aparţine unei persoane fizice, şi au reuşit să-l pornească şi să plece cu el. Ca să facă rost de bani, au încercat să-l vândă, în Piteşti. Nu au reuşit şi în aceeași zi au plecat cu dubiţa către Curtea de Argeş. Au abandonat-o la Merişani acolo unde a fost găsit de oamenii legii pe data de 8 octombrie. Cercetările au fost preluate de polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale Argeș care au reuşit să-i identifice pe autori. În timpul anchetei, oamenii legii au stabilit că Volkswagenul a fost condus de Sebastian Alexandru T, care nu posedă permis de conducere. Pe numele acestuia a fost întocmit dosar penal pentru conducere fără permis şi furt calificat, în timp ce Roberto Ionuţ R. este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Marţi, după administrarea probatoriului, cei doi tineri au fost reținuți pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță. Au fost prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive. M.Sandu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.