Constructorii drumurilor ce leagă Piteștiul, în topuri

0

În topul constructorilor de autostrăzi pe luna decembrie, se numără și firma care se ocupă de Drumul Expres Pitești – Criaova.
Astfel, clasmentul, făcut în funcție de stadiul lucrărilor, este condus de Firma Aktor după avansul semnificativ de pe Autostrada Bucureștiului (A0). Constructorul român Dorinel Umbrărescu a raportat progrese mari pe Autostrada Transilvania (A3) și pe Drumul Expres Craiova – Pitești (DEx12). Constructorul Aktor a înregistrat în decembrie un avans de 4,15 puncte procentuale pe lotul 3 din Autostrada de Centură București Sud (A0 Sud). Acest avans îl plasează pe primul loc în topul constructorilor de autostrăzi, semn că încearcă să recupereze din „întârzierile de 40% față de programul de execuție aprobat” informează CNAIR. Pe acest lot, la intersecția A0 cu A1 va fi construit unul dintre cele mai spectaculoase noduri rutiere din România. Poziția a doua în clasament este ocupată de grupul UMB, cu un progres de 4 puncte procentuale pe tronsonul 3 al Drumului Expres Craiova – Pitești (DEx12). Constructorul român a executat 62% din lucrările incluse în acest contract. Același constructor a raportat un avans de 3,29 puncte procentuale pe lotul Nădășelu – Zimbor din Autostrada Transilvania. Stadiul fizic al lucrărilor a ajuns aici la peste 47%. UMB mai este în top cu un avans de 2 puncte procentuale pe tronsonul 4 al DEx12, unde lucrările sunt executate în proporție de 9%. De asemenea, italienii de la WeBuild mai apar în top cu un avans de 0,5 puncte procentuale pe lotul 5 din Autostrada Sibiu – Pitești (A1).
Aici, lucrările sunt realizate în proporție de aproape un sfert.  S.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.