Hoţul de la spital, trimis în judecată

0

Bogdan Constantin S. , de 44 de ani, din Pitești, care a furat din vestiarele Spitalului de Pediatrie Piteşti şi d ela o societate a fost rimis în judecată pentru furt calificat. Polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 3 Poliție Pitești au finalizat cercetarile în dosarul penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea mai multor infracțiuni de furt calificat, cu inculpatul cercetat în stare de arest preventiv. Din cercetări s-a stabilit că, în perioara 31 ianuarie – 03 februarie a.c., un bărbat de 44 de ani, din Pitești, ar fi pătruns fără drept în sediile și punctele de lucru ale unor agenți economici și instituții, de unde ar fi sustras două laptopuri, precum și alte bunuri și sume de bani, cauzând un prejudiciu de aproximativ 8.000 de lei. Reamintim că în ziua de 07 februarie a.c., după administrarea probatoriului, cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță. Ulterior cel în cauză a fost prezentat ce către Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești în fața instanței, iar Judecătoria Pitești a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.
La volan, fără permis
Miercuri, în jurul orei 16:00, polițiștii din cadrul Secţiei 2 Poliţie Pitești au depistat un tânăr de 22 de ani, din Pitești, care conducea un autoturism pe bulevardul Nicolae Bălcescu din Pitești, iar în urma verificărilor s-a stabilit că cel în cauză figura cu dreptul de a conduce suspendat. Laurenţiu Florin Ţ, conducea un BMW când a fost tras pe dreapta de oamenii legii. De asemenea, din verificări s-a stabilit și că valabilitatea inspecției tehnice periodice a autoturismului în cauză era expirată din cursul lunii decembrie 2022, fapt pentru care cel în cauză a fost sancționat, iar certificatul de înmatriculare a fost retras, fiind eliberată dovadă înlocuitoare.