”Mergem încrezători la Craiova!”

0

Antrenorul principal al Mioveniului, Nicolae Dică și jucătorii Amine Benchaib și Bogdan Rusu au prefațat ieri într-o conferință de presă meciul de azi din Bănie.
Principalul galben-verde este neînvins în 2023 în 5 meciuri, iar cei doi jucători sunt golgeterii echipei cu câte 3 reușite în acest an, Rausu mai având două și din prima parte a campionatului. ”Întâlnim o echipă foarte bună, poate cea mai în formă echipă din acest moment, care are o ofensivă bună și jucători foarte buni pe ultimii 30 de metri. Achim are o experiență mare și face cam tot jocul lor. Sunt o echipă agresivă, au un pressing avansat care a pus peste tot probleme. Noi trebuie să facem un joc defensiv foarte buna, să ne apărăm foarte bine, asta însemnă că vom suferi, dar trebuie să ne apărăm foarte bine în jumătatea noastră” Nicolae Dică. ”Un joc destul de dificil, cel mai dificil din ultima perioadă. Asta nu însemană că nu mergem acolo să nu luăm măcar un punct. Încercăm să dăm totul pentru că avem un obiectiv de îndeplinit.” Bogdan Rusu ”Ne așteaptă un joc greu, dar trebuie să jucăm cu ambiție ca să îl câștigăm și să luăm punctele puse în joc. Va fi greu, adversarul este bun, este în formă, dar mergem încrezători că ne vom întoarce cu victorie!” Amine Benchaib S.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.