Grav accident de muncă, la Căteasca

0
0

Un bărbat, în vârstă de 33 de ani, se află în stare critică la spital după ce a fost victima unui accident de muncă petrecut în comuna Căteasca. Acesta lucra la un acoperiş şi a fost prins între o nacelă şi o grindă. Are leziuni la piept şi a fost internat la Secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti.
Accidentul de muncă a avut loc la o hală aflată în construcţie, în comuna Căteasca, satul Catanele. Din cercetările efectuate la faţa locului de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Topoloveni, s-a stabilit că George J., în vârstă de 33 de ani, angajat la o firmă de construcţii era într-o nacelă pe care o manevra singur. Acesta lucra la acoperiş, în interior. A fost prins între o grindă metalică şi nacelă. Pompierii de la Detașamentele Bradu și Pitești au intervenit cu o autospecială de descarcerare și două ambulanțe SMURD. Când au ajuns la faţa locului, bărbatul fusese coborât şi se afla în stop cardio respirator. Au fost demarate manevrele de resuscitare şi inima lui George J. a început să bată din nou. „Echipajele medicale au efectuat manevre de resuscitare victimei, iar aceasta a răspuns eforturilor salvatorilor. În momentul de față persoana prezintă funcții vitale, este inconștientă, intubată și este transportată la spital”, au transmis reprezentanţii ISU Argeş după intervenţie. Accidentul de muncă, a fost sesizat Inspectoratului Teritorial de Muncă Argeș. Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, precum și neluarea, respectiv nerespectarea măsurilor de sănătate și securitate în muncă, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni. La Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti s-a constatat că pacientul are leziuni grave fiind lovit la piept. Bărbatul a fost internat la Secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă. Medicii nu pot da un prognostic privind şansele sale de supravieţuire, pentru că nu se ştie exact cât a stat bărbatul în stop cardio-reprirator până a fost intubat. Există riscul să fie afectat şi din cauză că nu a respirat şi organismul nu a primit oxigen.
M.Sandu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.