Marius Croitoru a lăsat FC Argeș pe loc retrogradabil!

0

FC Argeș s-a despărțit marți de antrenorul Marius Croitoru, tehnician cu care piteștenii au ajuns la 13 meciuri fără victorie.
Anunțul a fost făcut de oficialii grupării din Trivale pe site-ul oficial: ”Clubul nostru a ajuns la un acord pentru rezilierea contractului pe cale amiabilă cu antrenorul Marius Croitoru. Interimatul va fi asigurat de Dragoș Radu, Constantin Schumacher și Paul Ciobanu” se precizează în comunicatul clubului piteștean. Marius Croitoru a lăsat Argeșul pe locul 15 în Liga I, poziție care duce în direct în divizia secundă. Pe banca piteștenilor, tehnicianul de 42 de ani a adunat 14 de meciuri în Liga 1. La FC Argeș, Croitoru a obținut doar o victorie, 1-0 cu UTA, chiar la primul meci, Acum, echipa a ajuns la 13 partide consecutive fără victorie (7 egaluri, 6 înfrângeri) și se luptă pentru salvarea de la retrogradare.

Rezultate mai slabe și decât Giannini

Croitoru a avut cele mai slabe rezultate din ultimii 15 de ani, depășindu-l chiar și pe Giuseppe Giannini care în sezonul 2006-2007 a avut o serie de 11 meciuri fără victorie! Sub conducerea lui, FC Argeș are cea mai slabă ofensivă din Liga I(21 de goluri marcate în 29 de etape) și a cincea cea mai slabă defensivă(40 de goluri primite în 29 de etape).  M.D.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.