Florin Pera: ”Un meci reușit”

0
0

La finalul partidei de la Pitești, Florin Pera era un antrenor fericit. Selecționerul României a fost încântat de prestația echipei sale care nu s-a relaxat nici un moment.
Antrenorul reprezentativei feminine consideră că România a luat o opțiune serioasă pentru calificarea la turneul final: ”Un meci foarte reușit realizat de echipă. Sunt foarte mulțumit de prestație. Sigur, după rezultat putem spune că a fost un meci la îndemână, dar am muncit și nu ne-am relaxat. Când ne-am văzut le-am transmis să lupte până la ultima picătură de energie, să creștem pe faza de apărare. Asta mă bucură mult. Una peste alta, apărarea a funcționat foarte bine. Am reușit să plecăm în viteză pe tranziție, am obținut multe goluri ușoare. Am luat o opțiune serioasă pentru calificare. Portugalia nu e o echipă chiar de acest nivel, a învins Spania. Acest lucru ne-a mobilizat. Le felicit pe fete pentru tot ce au realizat. Am avut ceva probleme, Eliza Buceschi și Sorina Grozav au trecut peste accidentări. Cristina Neagu a avut și ea anumite probleme într-o zi. Atmosfera a fost superbă, condițiile de la Pitești au fost extraordinare. Le mulțumesc tuturor celor care au făcut posibil acest meci”, a spus Florentin Pera. M.D.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.