O nouă finală din lupta pentru supraviețuire!

1
  • FC Hermannstadt – FC Argeș, sâmbătă, ora 15.00, Digi Sport, Prima Sport, Orange Sport

Liga Profesionistă de Fotbal a programat în acest week-end o nouă etapă de campionat la Liga I. FC Argeș va întâlni mâine, de la ora 15.00, în deplasare, pe FC Hermannstadt, în runda cu numărul 5 din play-out-ul Superligii Superbet.
Înaintea acestui duel, argeșenii ocupă locul 9, cu 17 puncte, poziție direct retrogradabilă, iar ardelenii se situează pe locul 4, cu 24 de puncte. Alb-violeții sunt la doar un punct în urma UTA-ei, echipă aflată pe primul loc de baraj, și la două puncte în spatele Chindiei Târgoviște, cealaltă formație aflată pe al doilea loc de baraj. În partidele din sezonul regular, piteștenii au obținut doar un punct din duelurile cu sibienii, alb-violeții cedând în Trivale, scor 0-1, în timp ce la Sibiu au smuls o remiză, 1-1. Argeșul va aborda acest duel cu un moral bun, după victoria din runda precedentă, de pe propriul teren, cu Chindia Târgoviște. Piteștenii au reușit să întrerupă seria neagră de 17 meciuri fără victorie, iar optimismul a reapărut în tabăra alb-violetă. Bogdan Vintilă, antrenorul echipei din Trivale, nu se așteaptă la o misiune ușoară cu trupa lui Marius Măldărășanu și le cere elevilor săi să trateze cu maximă seriozitate partida: ”Ne așteaptă un joc cu o echipă experimentată, care merită să fie în play-off, Hermannstadt. Este un joc foarte greu pentru noi, trebuie să fim mai bine organizați și mai determinați, dacă vrem să sperăm măcar la un punct”.

Etapa 5, Play-Out
Sâmbătă, 22 aprilie
Ora 15.00 FC Hermannstadt – FC Argeș
Ora 17.30 FC Botoșani – FCU Craiova
Duminică, 23 aprilie
Ora 14.00 Chindia Târgoviște – UTA
Luni, 24 aprilie
Ora 17.30 Universitatea Cluj – CS Mioveni
Ora 20.30 FC Voluntari – Petrolul Ploiești
CLASAMENT PLAY-OUT
M G P
1 FCU 1948 4 4 27
2 FC Petrolul 4 2 27
3 FC Botoșani 4 4 26
4 AFC Hermannstadt 4 3 24
5 FC Voluntari 4 2 23
6 FC Universitatea Cluj 4 0 23
7 AFC Chindia Târgoviște 4 -2 19
8 UTA Arad 4 -1 18
9 FC Arges 4 -4 17
10 CS Mioveni 4 -8 11 M.D.

1 COMENTARIU

  1. Am văzut prima repriză a meciului de la Sibiu și am schimbat canalul! Bogdan Vintilă, un antrenor fricos și nu numai in această repriză. Ție îți trebuie puncte să speri măcar la locul de baraj și tu joci cu 3 fundași centrali și cu o linie de 5 apărători!!! Calcan atacant!!! Păi Argeș, trebuia să atace sau să se apere? Trebuia să meargă la Sibiu, la un meci pe viață sau pe moarte când îți trebuie puncte, chiar dacă riști și pierzi cu 5-0, tot pe același loc rămâi! Așa juca pe atac, poate totuși ieșea ceva. Oricum nu va prinde locul de baraj, iși merită soarta, nu trebuia adus Croitoru, nici Vintilă, trebuia un antrenor să abordeze meciurile pe atac, mai curajos.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.